Judecata lui Schettino. Procesul împotriva comandantului navei Costa Concordia a început
Procesul lui Francesco Schettino, comandantul pachebotului de lux Costa Concordia, al cărui naufragiu, la 13 ianuarie 2012, s-a soldat cu 32 de morți, a început miercuri dimineața la Grosseto, în Toscana, a constatat un jurnalist AFP.
Procesul, care se desfășoară la Teatrul Modern de Grosseto, deoarece se așteaptă o participare foarte mare în următoarele luni, s-a deschis practic la 9 iulie, dar a fost amânat cu opt zile, după o scurtă audiere de 15 minute, din cauza grevei naționale a avocaților.
Peste 400 de martori și 250 de părți civile vor fi citate pentru acest proces fluviu, prevăzut să dureze mai multe luni.
Subiect al mai multor critici, „omul cel mai detestat din Italia”, supranumit de tabloidele britanie „Căpitanul laș”, Schettino este judecat pentru omucidere multiplă din culpă, abandonarea navei și daune provocate mediului.
Printre cei 347 de martori ai acuzării, se numără Domnica Cemortan, o tânără moldoveancă ce s-a aflat alături de Schettino pe puntea navei, în momentul naufragiului, și Gregorio De Falco, șef al Căpităniei din Livorno, care i-a ordonat fostului comandant să se întoarcă la bordul navei.
Avocații lui Schettino au citat aproximativ o sută de martori și au încercat, de asemenea, să obțină un acord amiabil cu privire la sancțiune, în schimbul recunoașterii cel puțin parțiale a culpabilității, dar judecătorul audierilor preliminare a hotărât că trebuie să fie judecat.
El riscă să fie singur pe banca acuzaților, deoarece alți cinci inculpați au obținut undă verde de la Parchet, cu privire la o pedeapsă negociată cu tribunalul. Este vorba de directorul unității de criză a companiei Costa, Roberto Ferrarini, timonierul indonezian Jacob Rusli Bin și alți trei membri ai echipajului.
Audierea privind aceste cereri de pedeapsă negociată va avea loc sâmbătă, 20 iulie.
Nava Costa Concordia, de 114.500 de tone s-a lovit de o stâncă, la câteva zeci de metri de Insula Giglio, în noaptea de 13 ianuarie, având la bord 4.229 de persoane, dintre care 3.200 erau turiști. Treizeci și două de persoane au murit, dintre care două nu au mai fost găsite. Printre cele 250 de părți civile se numără și compania Costa Crociere, proprietara navei, statul italian, precum și Insula Giglio, lângă al cărei port se află nava enormă, înclinată pe o parte.
Zeci de supraviețuitori cu depus plângeri în tribunale civile contra companiei Costa. Majoritatea persoanelor care nu au fost rănite sau nu au pierdut rude au acceptat indemnizația standard de aproximativ 11.000 de euro propusă de Costa. Compania a fost condamnată în aprilie să plătească o amendă în valoare de un milion de euro în cadrul unei proceduri de negociere în cursul căreia a recunoscut responsabilitatea sa admnistrativă, ceea ce îi permite să evite un proces penal.
Redresarea navei, un adevărat progres tehnic amânat de mai mutle ori, este prevăzută pentru septembrie, dar acest termen nu este sigur.
După mai multe amânări, Costa și grupul Titan Micoperi, însărcinat tehnic cu operațiunea, au anunțat că operațiunea privind repunerea navei în poziție verticală va începe în septembrie și că sunt necesare șase sau șapte săptămâni pentru tractarea navei către un port în care să fie dezmembrată.
Însă șeful Protecției Civile italiene Franco Gabrielli a temperat entuziasmul general, într-un interviu televizat recent, evocând o lipsă a garanțiilor asupra a ceea ce se va întâmpla atunci când nava va fi repusă în poziție verticală.
Temerea sa și a altor specialiști este că nava ar putea să se rupă în mai multe bucăți în timpul manevrei, deversând în rezervația marină Giglio tone de apă poluată, care conține produse de întreținere și alimentare transportate de navă.
Locuitorii Insulei Giglio au obosit de această situație și sunt îngrijorați văzând în continuu nava enormă scufundată în apropierea țărmului.
Anna Primac, anna.primac@mediafax.ro