14:16
Premierul Marii Britanii, Theresa May, se deplasează luni după-amiază la Bruxelles pentru un dineu cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, pe tema negocierilor privind ieșirea din Uniunea Europeană.
Întrebat despre întrevedere, Jean-Claude Juncker a declarat, potrivit cotidianului The Telegraph: „Nu am înțeles niciodată de ce jurnaliști, chiar și cei mai inteligenți dintre ei, adresează întrebări despre rezultatul unei întrevederi înainte ca aceasta să aibă loc. Mă voi întâlni cu doamna Theresa May în seara aceasta, vom discuta și veți primi apoi raportul autopsiei”.
La întrevedere vor fi prezenți și David Davis, ministrul britanic pentru Brexit, precum și negociatorul-șef al Uniunii Europene, Michel Barnier.