Jurnalist român la France Télévisions: Au fost atentate în șapte zone din Paris
Jurnalistul Dorin Ilie de la France Télévisions a declarat, vineri noapte, pentru MEDIAFAX că Prefectura Poliției din Paris anunță pe toate canalele media ca populația să nu iasă din case, fiind mobilizată armata, în condițiile în care a fost decretată stare de urgență în Franța, pentru prima dată, printr-o lege din 1955.
El a precizat că atacuri armate au avut loc vineri seară în șapte puncte din Paris, situația cea mai delicată fiind la Bataclan, unde au fost ucise 15 persoane, iar alte aproximativ 60 au fost luate ostatice. La ora transmiterii acestei știri, are loc o acțiune în forță a Poliției și Jandarmeriei, la sala în care sunt luați ostatici.
„Se pare că acești teroriști nu sunt persoane cu care se poate negocia, nu se știe dacă au și bombe. Un martor care a reușit să iasă spunea că două-trei persoane au intrat în sală înarmate și au început să deschidă focul în mulțime. În același timp, a avut loc și o explozie în teatru”, a spus jurnalistul.
Potrivit acestuia, atacuri au avut loc în șapte puncte din Paris, iar în zona „Stade de France” au avut loc și trei explozii soldate cu 18 morțÃ. Un martor relatează că două dintre explozii au fost provocate de doi bărbați kamikaze.