Jurnalista unei televiziuni din Liban a fost lovită de o grenadă în Ierusalim. Ce decizie a luat șeful ei, imediat după incident
Hana Mahameed, un reporter de origine arabo-israeliană al postului Al-Mayadeen din Liban, a apărut pe ecran cu bandaje pe față, după ce a fost lovită în plin de o grenadă sonică, lansată de poliția israeliană.
Raed Sobies, colegul jurnalistei Hana Mahameed, a declarat, pentru The Independent, că femeia nu a fost rănită serios în timpul incidentului, dar s-a ales cu câteva „găuri în față”. În acest sens, medicii au sfătuit-o să-și ia concediu medical.
Sobies a declarat că jurnalista a fost obligată să lucreze în continuare, în ciuda rănilor sale, în timp ce postul tv a găsit un alt reporter care să relateze din zona de conflict israelo-palestiniană, cu acordul autorităților israeliene.
„Sigur că nu este bine… nu știm care vor fi consecințele rănilor sale, nu știm dacă va avea un șoc. Căutăm pe cineva care să-i înțeleagă situația, dar nu este ușor”, a spus Sobies.
În imaginile televizate se vede cum un proiectil se îndreaptă spre camera video a reporterului Al-Mayadeen. După producerea impactului, femeia se află în stare de șoc și cei din jurul ei aleargă să o ajute.
Poliția israeliană a spus că desfășurarea de forțe a avut loc după ce forțele de ordine l-au reținut pe tatăl unui adolescent palestinian, Fadi Alloun, în vârstă de 19 ani, care a fost acuzat de înjunghierea unei persoane de origine israeliană, duminică dimineața și a sfârșit prin a fi împușcat mortal de oamenii legii.
Purtătoarea de cuvânt a poliției israeliene, Luba Samri, a declarat că polițiștii vor răspunde cu forța la agresiunile demonstranților și „oricine se află alături de protestatarii care încalcă legea riscă să fie rănit”.