Jurnalistul care a publicat dezvăluiri despre NSA părăsește The Guardian
Jurnalistul Glenn Greenwald, care a publicat informații NSA deconspirate de către Edward Snowden, a anunțat că părăsește ziarul britanic The Guardian și că se va implica într-o „nouă (instituție) media, la scară largă…”, acceptând o oportunitate „de vis”, relatează BBC News online.
Greenwald, care a publicat documente provenind de la fostul colaborator al Agenției Naționale americane pentru Securitate (NSA) despre amploarea la nivel mondial a supravegherii americane a comunicațiilor telefonice și pe Internet, a declarat pentru site-ul Buzzfeed că se va implica în această nouă instituție media.
Foto: www.niemanlab.org
Într-o declarație postată online, el afirmă că știrea cu privire la noul său proiect a apărut înainte de momentul pe care l-a ales să o anunțe și că nu este în măsură să ofere detalii suplimentare, pentru moment, dar că va face acest lucru în curând.
„Parteneriatul meu cu ziarul The Guardian a fost extrem de rodnic și satisfăcător”, afirmă jurnalistul, exprimându-și respectul față de editorii și jurnaliștii cu care a lucrat și afirmând că este „mândru de ceea ce am realizat”. Jennifer Lindauer, de la The Guardian, a declarat că „Glenn Greenwald este un jurnalist remarcabil și a fost fantastic să lucrăm cu el”, apreciind că activitatea împeună cu acesta a „demonstrat rolul crucial pe care jurnalismul de investigație responsabil îl poate juca în a le cere socoteală celor aflați la putere”.
Greenwald a fost criticat dur pentru colaborarea sa cu Snowden, căutat de Statele Unite pentru spionaj și care trăiește în azil în Rusia.
Într-un interviu pentru BBC, la începutul lunii, jurnalistul, de formație avocat, a declarat că niciuna dintre informațiile pe care le-a publicat în The Guardian nu aduce atingere securității naționale.
În august, partenerul lui Greenwald, David Miranda, care locuiește împreună cu jurnalistul la Rio de Janeiro, a fost reținut timp de nouă ore pe Aeroportul Heathrow, în baza legislației în domeniul luptei împotriva terorismului, poliția confiscându-i dispozitive electronice pe care acesta le avea asupra sa. Ministrul britanic de Interne Theresa May a apărat această acțiune, afirmând că poliția este necesar să acționeze dacă cineva deține „informați furate foarte sensibile”. Miranda neagă că ar fi comis vreo infracțiune.