Jurnalistul care a publicat dezvăluirile lui Edward Snowden: „Toate țările din America Latină au fost spionate de Statele Unite”
Jurnalistul Glenn Greenwald, care a publicat dezvăluirile lui Edward Snowden despre sistemul de supraveghere cibernetic american, a afirmat luni că toate țările din America Latină au fost spionate de Statele Unite, relatează AFP.
„Toate țările din America Latină au fost spionate de administrația americană”, a declarat jurnalistul american în timp ce participa, prin videoconferință, din Brazilia, unde locuiește, la a 69-a Adunare Generală a Societății Interamericane de Presă (SIP).
Această adunare anuală reunește aproximativ 300 de jurnaliști de pe continentul american de vineri până marți, la Denver, în Colorado (vestul Statelor Unite).
„Mai multe reuniuni latino-americane”, printre care ale Organizației Statelor Americane (OEA), și „discuțiile pe marginea tratatelor de liber schimb” au fost spionate, a afirmat el.
Reporterul, care a demisionat săptămâna trecută de la cotidianul britanic The Guardian, a afirmat că vor mai apărea și alte dezvăluiri despre sistemul de supraveghere mondial american orchestrat de Agenția de Securitate Națională americană (NSA).
Luni, cotidianul francez Le Monde a dezvăluit că NSA a interceptat milioane de date telefonice aparținând cetățenilor francezi și a supravegheat e-mailurile fostului președinte mexican Felipe Calderon.
Potrivit lui Glenn Greenwald, cotidianul francez deținea aceste informații „de ceva timp”. Ele au fost publicate cu o zi înainte de o întrevedere la Paris între ministrul francez de Externe Laurent Fabius și omologul său american John Kerry.
Glenn Greenwald, de formație avocat, a colaborat în această primăvară cu informaticianul american Edward Snowden la publicarea unei serii de documente secrete care relevă un vast sistem de supraveghere electronic implementat de Statele Unite. După ce și-a dat demisia de la The Guardian, Greenwald vrea să se implice în lansarea unei noi instituții media patronate de fondatorul eBay, Pierre Omidyar.