Prima pagină » Știri externe » Justiția italiană a condamnat 11 persoane pentru legături cu grupări teroriste

Justiția italiană a condamnat 11 persoane pentru legături cu grupări teroriste

Justiția italiană a condamnat 11 persoane pentru legături cu grupări teroriste
Curtea de jurați din Milan (nord) a condamnat luni, în apel, 11 italieni aparținând unei grupări de extremă stângă, având legături cu "noile Brigăzi Roșii", la închisoare, începând cu doi până la 11 ani, pentru apartenență la un grup "subversiv", relatează AFP.

Curtea de jurați din Milan (nord) a condamnat luni, în apel, 11 italieni aparținând unei grupări de extremă stângă, având legături cu „noile Brigăzi Roșii”, la închisoare, începând cu doi până la 11 ani, pentru apartenență la un grup „subversiv”, relatează AFP.

Pedepsele cele mai mari, 11 ani și jumătate, 11 ani și 10 ani de închisoare, le-au fost date presupușilor lideri a trei celule teroriste descoperite în Milan, Padova și Torino, în nordul Italiei.

Acest proces a trebuit să se desfășoare după anularea în februarie, de către Curtea de Casație, a sentințelor pronunțate în cadrul unui prim proces în apel, desfășurat în iunie 2010. Acuzații au fost atunci condamnați la pedepse mai grele, cei trei lideri primind 14 ani și șapte luni de închisoare.

Curtea de Casație a considerat că nu a fost arătată finalitatea „teroristă” a grupării de către Curtea de Apel.

Luni, judecătorii au exclus tpate motivațiile teroriste, condamnând inculpații doar pentru „asociere subversivă”. În schimb au hotărât despăgubirea cu 100.000 de euro a lui Pietro Ichino, senator al Partidului Democrat (PD), principala formațiune politică de stânga în Italia, pentru că a fost una dintre țintele potențiale a acestei grupări.

Un număr de 16 italieni acuzați că aparțin unei grupări teroriste de extremă stângă, Brigadele Roșii, Partidul Comunist Politico-Militar, au fost arestați în nordul Italiei, între februarie și iulie 2007.

Ancheta judiciară le-a imputat în special un atentat asupra sediului din Padova (nord) al partidului de extremă dreapta Forza Nuova, precum și plănuirea unor alte atentate asupra unor diferite ținte printre care sediul publicației de dreapta, Libero, sau pregătirea unui atentat care îl avea ca țintă pe Pietro Ichino, specialist în drepturi de muncă.

Aceste arestări au urmat după asasinarea în Italia a lui Massimo D’Antona și a lui Marco Biagi, doi experți în drepturi de muncă și consultanți ai Guvernului, ei fiind uciși de către „noile Brigăzi Roșii”, în mai 1999 și respectiv martie 2002.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Colacul de salvare primit de Rusia de la China pe timp de război vine cu un preț: „O inversare completă și jenantă”
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Un astronom explică de ce crede că prima întâlnire cu extratereștrii nu va fi ca în filme