Kamala Harris salută activitatea președintelui BIDEN /„Într-un singur mandat, a depășit deja moștenirile celor mai mulți președinți”

Publicat: 22 07. 2024, 19:37
Actualizat: 22 07. 2024, 19:39

This browser does not support the video element.

Vicepreședintele SUA, Kamala Harris, potențial candidat în scrutinul prezidențial din noiembrie, a salutat, luni, activitatea președintelui Joe Biden, care s-a retras din cursa prezidențială, notând că realizările acestuia le depășesc pe cele ale multor președinți care au avut două mandate.

Kamala Harris a declarat, cu ocazia unei întâlniri cu atleți americani desfășurată la Casa Albă, că președintele Biden se simte ”mult mai bine” și ”se recuperează rapid” după infectarea cu virusul COVID.

”Aș vrea să spun câteva cuvinte despre președintele nostru. Moștenirea de realizări obținute de Joe Biden în ultimii trei ani este fără egal în istoria modernă. Într-un singur mandat, a depășit deja moștenirile celor mai mulți președinți care au avut două mandate”, a afirmat Kamala Harris.

”Eu l-am cunoscut prima dată pe președintele Biden prin intermediul fiului său Beau, am colaborat în calitățile de procurori statali, iar în acea perioadă Beau îmi povestea adesea despre tatăl său. Îmi vorbea despre ce fel de tată și om este Joe Biden, despre calitățile pe care Beau le observa la tatăl său. Sunt calitățile pe care eu le-am văzut permanent la președintele nostru: onestitate, integritate, angajamentul față de credință și familie, inima sa măreață și dragostea profundă pentru țară”, a precizat Kamala Harris.

”Eu sunt primul martor care poate atesta că, în fiecare zi, președintele Joe Biden luptă pentru cetățenii americani și îi suntem profund recunoscători pentru serviciile aduse națiunii noastre”, a subliniat vicepreședintele SUA.

Președintele SUA, Joe Biden, și-a anunțat duminică decizia de a se retrage din cursa prezidențială și a recomandat-o pe Kamala Harris pentru a deveni candidatul Partidului Democrat în scrutinul din noiembrie. Delegații Partidului Democrat urmează să selecteze în august candidatul la funcția de președinte al SUA.

Foto: Profimedia

Citește și:

George Soros și fiul acestuia, Alex, susțin candidatura KAMALEI HARRIS /Elon Musk ironizează sprijinul pentru următoarea ”marionetă”