Kamala HARRIS vrea reducerea costurilor pentru toți americanii și rezolvarea problemei imigrației

Publicat: 05 11. 2024, 21:42

Vicepreședintele SUA, Kamala Harris, candidatul Partidului Democrat în scrutinul prezidențial, a pledat pentru reducerea prețurilor, în contextul în care inflația este una dintre principalele teme de campanie electorală.

În interviuri acordate unor posturi de radio, Kamala Harris a pledat pentru depășirea diviziunilor în Statele Unite și pentru reglementarea imigrației.

”Am un set de măsuri prin care să reducem costurile de trai pentru toți cetățenii”, a afirmat Kamala Harris în interviul acordat postului NewsRadio KDKA, potrivit cotidianului The Guardian.

”Voi adopta credite fiscale pentru familiile tinere, pentru susținerea întreprinderilor mici, inclusiv un program de 25.000 de dolari destinat persoanelor care își cumpără prima casă”, a subliniat Kamala Harris.

”De asemenea, trebuie să remediem sistemul imigrației”, a insistat Kamala Harris.

Actualul vicepreședinte al SUA a declarat că va aștepta rezultatul scrutinului prezidențial la Universitatea Howard din Washington, unde a lucrat. Înaintea anunțării rezultatelor, va lua masa cu familia.

Peste 160 de milioane de cetățeni americani ar urma să voteze marți în scrutinul prezidențial și parlamentar din Statele Unite, iar 78 de milioane au votat anticipat în ultima săptămână. Kamala Harris, candidatul Partidului Democrat, se confruntă cu fostul președinte Donald Trump, candidatul Partidului Republican.

Cel puțin 13 districte electorale din șapte state indecise vor determina rezultatul scrutinului prezidențial din Statele Unite. Este vorba de comitatele Baldwin și Fayette din statul Georgia, de comitatele Cabarrus și Nash din Carolina de Nord, de districtele Muskegon și Saginau din Michigan. De asemenea, lupta este strânsă în comitatele Bucks, Cumberland și Northampton din Pennsylvania, în districtele Sauk și Ozaukee din Wisconsin, în comitatul Maricopa din Arizona și în comitatul Washhoe din statul Nevada.

În Statele Unite, un candidat devine președinte nu prin obținerea majorității voturilor la nivel național, ci prin sistemul federal al Colegiului Electoral, care alocă un anumit număr de electori fiecăruia dintre cele 50 de state și Districtului Columbia (DC) în funcție de populație. Practic, un candidat obține automat voturile marilor electori dacă are majoritatea în circumscripțiile electorale ale unui stat. La nivel național, statele au în total 538 de electori, astfel că victoria va fi a candidatului care obține cel puțin 270 de voturi ale marilor electori.

Foto: Profimedia

Citește și:

TRUMP este „încrezător” în victorie /În ce condiții și-ar recunoaște înfrângerea