12:30
Fetița „în vârstă de zece ani … purta o centură cu explozibili”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mike Omeri. El a precizat că fetița a fost arestată în statul Katsina din nordul Nigeriei, împreună cu alte două persoane suspecte, posibil membri ai grupului armat Boko Haram.
Ceilalți doi suspecți sunt un bărbat și o tânără în vârstă de 18 ani.
Aceste informații au apărut în timp ce miercuri 13 persoane au fost ucise și alte 35 au fost rănite când două moschei din statul Yobe din nordul țării au fost vizate de atacuri.
Boko Haram, care luptă pentru un stat islamic în Nigeria, a comis numeroase atacuri în nordul Nigeriei în ultimele luni.