Kazahstan: Președintele Tokaev a numit un nou prim-ministru
Președintele Kazahstanului, Kasim-Jomart Tokaev, l-a desemnat marți pe Alihan Smailov pentru funcția de prim-ministru.
Anunțul a fost făcut de președinte în timpul unui discurs susținut în fața Parlamentului, informează Agerpres.
Smailov, în vârstă de 49 de ani, a ocupat funcția de vicepremier în Guvernul demis de președintele Tokaev săptămâna trecută, pe fondul protestelor din Kazahstan.
Pe de altă parte, Ministerul de Interne kazah a anunţat că forţele de securitate au arestat 9.900 de persoane în legătură cu revoltele de săptămâna trecută.
Bilanțul protestelor din Kazahstan a ajuns la 164 de morți
Luni a fost zi de doliu național în Kazahstan, decretată de președintele Kasîm-Jomart Tokaev, având în vedere că, în urma confruntărilor violente din ultima săptămână – agresiuni pe care Ministerul Afacerilor Externe de la Nur-Sultan le pune pe seama unor grupuri bine coordonate de teroriști instruiți în străinătate, membri ai unor grupuri radicale islamiste – s-au înregistrat victime atât în rândurile forțelor de ordine și militare, dar și printre civili.
Un bilanț, citat de presa kazahă de stat și cea rusă, anunțat pe rețele de socializare, arată de 164 de persoane au fost ucise, însă poliția și autoritățile sanitare nu au confirmat cifra, iar postarea a fost ștearsă între timp.
Luni este ziua de doliul național, decretată pe teritoriul Kazahstanului, fost stat sovietic și în prezent o republică prezidențială cu aproximativ 19 milioane de locuitori. Decizia a fost luată după ce protestele ce au debutat acum două duminici au făcut victime în rândul părților implicate.
În plus, potrivit Reuters, în prezent sunt reținute aproape 8.000 de persoane pentru a aduce situația sub control.
Ministerul Afacerilor Externe din Kazahstan precizează că mai multe adunări publice pașnice erau în derulare în regiunea Mangystau și în toate orașele importante din țară, iar revendicările protestatarilor erau pe deplin satisfăcute.
„Totuși, protestele pașnice au fost deturnate de teroriști, extremiști și grupuri infracționale, ceea ce a dus la escaladarea tensiunilor și violențelelor. Din această cauză, a fost declarată starea de urgență în această țară”, a transmis MAE Kazah.
Protestele au început acum două duminici, după o creştere a preţurilor la gazul natural lichefiat (GNL), în oraşul Janaozen, în vestul ţării, înainte de a se extinde spre marele oraş regional Aktau, pe malul Mării Caspice, apoi în Almaty (sud-estul Kazahstanului), iar starea de urgență a fost decretată miercuri.