Kern și Juncker au pus gând rău Marii Britanii: UE trebuie să se asigure că va fi într-o situație mai dificilă după Brexit
„Un membru al unui club trebuie să aibă condiții mai bune decât cineva care nu este membru al acelui club; prietenii noștri britanici trebuie să fie conștienți că din aceste negocieri nu va rezulta nimic altceva. Orice altceva ar fi o capitulare din partea Europei”, a declarat cancelarul Austriei, Christian Kern, citat de site-ul agenției Bloomberg.
La rândul său, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a atras din nou atenția, în aceeași conferință de presă, că Guvernul Theresa May va încerca să facă promisiuni în anumite domenii – spre exemplu în industriile oțelului, telecomunicațiilor sau uzinelor chimice – pentru a obține acorduri bilaterale cu state UE și a diviza procesul decizional european în negocierile pe tema Brexit.
„Este în interesul nostru comun să nu existe astfel de aranjamente speciale”, a subliniat Juncker.