Prima pagină » Știri externe » Kim Han-sol, nepotul liderului nord-coreean Kim Jong-un, student în Franța

Kim Han-sol, nepotul liderului nord-coreean Kim Jong-un, student în Franța

Kim Han-sol, nepotul liderului nord-coreean Kim Jong-un, student în Franța
Nepotul actualului lider nod-coreean Kim Jong-un, Kim Han-sol, se va muta în campusul din Le Havre, în nord-estul Franței, unde va studia începând din acest an la Institutul de Științe Politice (Sciences-Po) din Paris, a anunțat marți instituția, relatează AFP.

Nepotul actualului lider nod-coreean Kim Jong-un, Kim Han-sol, se va muta în campusul din Le Havre, în nord-estul Franței, unde va studia începând din acest an la Institutul de Științe Politice (Sciences-Po) din Paris, a anunțat marți instituția, relatează AFP.

„Se înscrie în primul an în campusul Europa-Asia din Le Havre”, a declarat Caroline Allain de la Sciences-Po Paris.

Kim Han-sol, în vârstă de 18 ani, este stră-strănepotul lui Kim Il-sung, care a condus țara începând din 1948 și până la moartea sa, în 1994, strănepotul lui Kim Jong-il, fostul lider nord-coreean decedat la sfârșitul lui 2011, și nepotul actualului lider al Coreei de Nord, cea mai închisă țară din lume.

El a studiat anterior la un liceu internațional de la Moștar, în sudul Bosniei. Tânărul a obținut diploma „cu succes”, a anunțat în iunie instituția, unde a fost înscris în octombrie 2011.

Campusul Sciences-Po Paris din Le Havre „oferă cursuri în discipline fundamentale de Științe Politce, pe care le abordează dintr-o dublă perspectivă, europeană și asiatică”, precizează institutul pe site.

Cursurile sunt disponibile în engleză, dar și în limba franceză pentru străini, în chineză, japoneză, coreană, hindi sau indoneziană.

În cei doi ani de studii la Moștar, liceul l-a protejat pe tânăr de presă, dar în octombrie 2012 el a acordat un interviu televizat fostei subsecretare generale a ONU Elisabeth Rehn, în care l-a calificat pe unchiul său Kim Jong-un drept „dictator”.

Tatăl său, Kim Jong-nam, fiul mai mare al lui Kim Jong-il, era prezentat ca succesorul acestuia, la sfârșitul anilor ’90, da a căzut în dizgrația liderului în 2001, după ce a încercat să intre în Japonia cu un pașaport fals, pentru a vizita Disneylandul.

Familia a părăsit Coreea de Nord ulterior, iar în prezent locuiește în orașul chinez Macao (sud), celebru pentru cazinourile sale.

Citește și