Kim Jong-un a fost numit „mareșal”. Comandatul armatei a fost demis cu o zi înainte, „din motive de sănătate”
Tânărul lider al Coreei de Nord Kim Jong-un primit titlul de „mareșal”, a anunțat miercuri agenția oficială KCNA, relatează AFP.
Tatăl său, Kim Jong-il, căruia i-a urmat la putere în decembrie 2011, după moartea acestuia, a primit și el același titlu. Acest anunț arată că tânărul, în vârstă de până în 30 de ani, își consolidează puterea, după ce comandantul puternicei armate nord-coreene a fost eliberat din funcții duminică.
Phenianul a surprins luni anunțând că Ri Yong-ho, considerat unul dintre actorii-cheie ai regimului, a fost demis cu o zi înainte din toate funcțiile, inclusiv cea de comandant al armatei, „din motive de sănătate”, un pretext în opinia unor analiști.
Acest anunț public, neobișnuit din partea uneia dintre cele mai „secretoase” și închise țări din lume, semnalează, potrivit unor experți, că Kim Jong-un își consolidează controlul asupra militarilor.
Armata nord-coreeană, a partra din lume ca efective, cu 1,2 milioane de militari, a beneficiat de o creștere considerabilă a rolului acordat în timpul lui Kim Jong-il, prin doctrina „Songun” (armata înainte de toate).