Liderul nord-coreean Kim Jong Un a marcat trecerea în 2021 la mormântul tatălui și bunicului, transmițând totodată o scrisoare poporului.
În scrisoare, Kim Jong Un le-a mulțumit oamenilor că au avut încredere în Partid și l-au sprijinit „chiar și în timpuri dificile”, transmite KCNA, citat de G4Media.ro și Agerpres.
Liderul de la Phenian și-a cerut scuze că nu a reușit să ducă la bun sfârșit reformele economice și pentru greutățile îndurate de cetățeni, din cauza sancțiunilor internaționale și a epidemiei de coronavirus.
„În noul an, de asemenea, voi munci din greu pentru a aduce mai devreme noua eră în care idealurile şi dorinţele poporului nostru vor deveni realitate”, a scris Kim.
Coreea de Nord nu a raportat niciun caz de Covid-19, deși este puțin probabil să nu aibă persoane infectate.
Anul Nou a fost marcat în principala piață din Phenian printr-un concert și un spectacol cu artificii, la care au luat parte mii de oameni.
La miezul nopții, tiranul și alți membri din conducerea țării au vizitat Palatul Soarelui Kumsusan, unde se află trupurile tatălui și bunicului lui, foști lideri ai Coreei de Nord.
Kim a fost însoțit de delegați ai Congresului Partidului Muncitoresc Coreean, care va avea loc în ianuarie.
La al optulea congres, Kim va anunța planul economic pe cinci ani.
China a oferit dictatorului nord coreean Kim Jong Un și familiei sale un vaccin experimental anticoronavirus, a declarat un analist american, care citează două surse anonime din serviciile secrete nipone.
Harry Kazianis, expert al think tank-ului Center for the National Interest din Washington, a spus că liderul de la Phenian și mai mulți demnitari au fost deja vaccinați cu un vaccin experimental din China.
Nu se știe însă cine a produs medicamentul sau dacă acesta este sigur, scrie HotNews.ro.