Kim Jong-un s-a înfuriat după ce a vizitat un muzeu. „Ar trebui să plătească pentru vărsarea de sânge a coreenilor!”
This browser does not support the video element.
Kim a mers la muzeul nou-renovat de la Sinchon, înainte de cea de-a 62-a aniversare de la semnarea armistițiului care a pus capăt războiului, a informat agenția de știri Yonhap, citând media oficială nord-coreeană.
Presupusele crime comise de forțele armate americane în timpul războiului coreean, care s-a desfășurat între anii 1950-1953, inclusiv uciderea a 35.000 de nord-coreeni, sunt ilustrate în muzeu prin relicve și alte elemente care evocă acea perioadă.
În timpul vizitei sale, a cărei dată exactă nu a fost menționată, Kim le-a solicitat reprezentanților muzeului să își intensifice sentimentele anti-americane, spunând că Statele Unite ar trebui „să plătească pentru vărsarea de sânge a coreenilor”. El și-a exprimat, de asemenea, dorința ca statul nord-coreean „să se răzbune pe inamic” pentru „atrocitățile monstruoase”.