Prima pagină » Știri externe » Klaus Iohannis își prezintă ”planurile radicale” pentru România, într-un interviu pentru Independent

Klaus Iohannis își prezintă ”planurile radicale” pentru România, într-un interviu pentru Independent

Klaus Iohannis își prezintă ''planurile radicale'' pentru România, într-un interviu pentru Independent
Klaus Iohannis, care până în prezent a condus doar un oraș medival din România, și-a stabilit obiective radicale ca președinte, între care consolidarea statului de drept și combaterea corupției, potrivit unui interviu acordat The Independent on Sunday, relatează publicația în pagina electronică.

Lipsa lui de experiență în politica națională s-a transformat într-un avantaj în fața electoratului sătul de politicienii pe care i-a văzut implicați în certuri mărunte și insulte în timp ce șomajul era în creștere, iar agricultura și pensiile erau în declin.
„Alegerea mea a fost cu siguranță o surpriză pentru analiști și chiar pentru susținătorii mei – dar mai ales un șoc uriaș pentru mulți dintre politicienii români”, a declarat Iohannis, a cărui învestitură în funcția de președinte urmează să aibă loc duminică.
El și-a început cariera ca profesor de fizică, după care a devenit primarul popular al Sibiului, pe care l-a transformat într-o atracție turistică, reducând șomajul la zero. „Nu sunt un rebel, ci sunt un altfel de politician”, a spus el. „Cred că acesta este unul dintre principalele motive pentru care am primit un număr atât de mare de voturi”, a continuat Iohannis.

Înaintea alegerilor prezidențiale, majoritatea instituțiilor de presă anticipau o victorie a premierului Victor Ponta, care avea un avans de 10 puncte procentuale după primul tur. În al doilea tur însă, Iohannis a câștigat 55 la sută din voturi.

Unul dintre factori, afirmă el, a fost succesul foarte mare al campaniei sale de a atrage tineri prin intermediul rețelelor de socializare. „Am fost uimit de numărul uriaș de persoane care mă urmăreau (pe Facebook) la sfârșitul campaniei mele. Chiar acum, acesta este în jur de 1,3 milioane. Nu mi-am imaginat vreodată că voi fi politicianul numărul unu din Europa pe Facebook”, mărturisește el.

Și este adevărat, continuă The Independet, adăugând că pe locul al doilea se află cancelarul german Angela Merkel, cu mai puțin de un milion de urmăritori. Acest fapt este cu atât mai remarcabil cu cât Iohannis provine din rândul unei mici minorități etnice vorbitoare de germană și este protestant luteran, în timp ce majoritatea românilor sunt creștini ortodocși, subliniază cotidianul britanic.

Iohannis susține că el intenționează să transforme politica pe durata mandatului său. „Cred că am avut prea mult spectacol, prea multă dezbatere sterilă și nu suficiente soluții”, a declarat el, afirmând că le va cere cetățenilor să accepte mai mulți ani de austeritate. „Trebuie să se schimbe multe”, a afirmat el.

„La sfârșitul mandatului meu, România trebuie să fie o democrație mai funcțională. Până atunci, nimeni nu ar trebui să pună la îndoială statul de drept în România. Sistemul de educație ar trebui să fie suficient de bun pentru a ne face mândri. Oamenii ar trebui să primească tratamente decente în spitale. Și economia ar trebui să fie suficient de bună pentru a încuraja românii care locuiesc în străinătate să se întoarcă acasă”, a spus președintele ales.

Citește și