Kommersant: Comandantul forțelor terestre ruse, destituit pentru presupuse fapte de corupție

Publicat: 19 12. 2013, 14:43
Actualizat: 05 02. 2019, 13:23

Cirkin „a fost demis din funcție (…). Principalul motiv al acestei decizii este o anchetă penală pentru corupție care-l vizează pe comandantul forțelor terestre”, afirmă ziarul.

Vladimir Cirkin „a fost somat să își prezinte demisia” în octombrie, după deschiderea acestei anchete de către deparatmentul militar al Comitetului rus de Anchetă, care îl suspectează că a acceptat mită, potrivit Kommersant.

Ancheta vizează perioada decembrie 2010-aprilie 2012, pe când Cirkin ocupa postul de comandant al Regiunii Militare Centrale, din care fac parte regiunile Volga, Ural și o parte din vestul Siberiei, porivit aceleiași surse.

Anchetatorii îl suspectează pe Cirkin că a autorizat mai multe „tranzacții dubioase” în vederea vânzării unor bunuri imobile aparținând Ministerului Apărării la prețuri mult inferioare prețului pieței, primind în schimb sume de bani necuvenite, precizează ziarul.

Contactat de agenția publică RIA Novosti, Vladimir Cirkin a confirmat că a demisionat din cauza anchetei deschise împotriva sa.

„Mi-am prezentat, într-adevăr, demisia (…) pentru ca ancheta să fie obiectivă”, a declarat el.

Însă acesta a subliniat că suspiciunile care-l vizează nu au legătură cu bunuri imobile aparținând Ministerului Apărării.

Corupția este un fenomen endemic în Rusia, afectând în special forțele de ordine și armata.

În noiembrie 2012, președintele rus Vladimir Putin l-a destituit pe ministrul Apărării Anatoli Serdiukov, în urma mai multor anchete pentru fraudă, împotriva unei societăți afiliate Ministerului Apărării, în cadrul unor vânzări de bunuri publice.

La începutul lui decembrie, Serdiukov, care a fost audiat în mai multe rânduri ca martor în acest dosar, a fost inculpat pentru „neglijență”, după ce a ordonat lucrări de amenajare a unui complex privat în sudul Rusiei și construirea unui drum către acesta.

Lucrările efectuate de către militari, în timpul serviciului, au produs un prejudiciu în valoare de peste 56 de milioane de ruble (1,3 milioane de euro) Guvernului rus, potrivit anchetatorilor.