Kommersant: Occidentul încearcă să convingă Moscova să îi acorde azil politic președintelui sirian Bashar al-Assad
Occidentalii depun eforturi pentru a convinge Rusia să îi acorde azil politic președintelui sirian Bashar al-Assad, după ce un acord internațional a fost încheiat sâmbătă la Geneva în privința principiilor unei tranziții politice în Siria, scrie miercuri cotidianul rus Kommersant, citat de AFP.
„Țările occidentale, și în special Statele Unite, desfășoară eforturi active pentru a convinge Moscova să îl ia pe liderul sirian și să îi acorde azil politic”, afirmă cotidianul, citând o sursă diplomatică rusă.
Dar „noi nu am avut și nu avem intenția de a-l lua pe Assad” în Rusia, a afirmat sursa citată.
La rândul său, o sursă diplomatică occidentală nici nu a confirmat, nici nu a infirmat informațiile cu privire la această „propunere insistentă” făcută Moscovei.
Sâmbătă, la Geneva, cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU (Statele Unite, China, Rusia, Franța, Marea Britanie), Turcia și țările reprezentând Liga Arabă au convenit asupra principiilor unei tranziții în Siria, unde o revoltă împotriva regimului președintelui Bashar al-Assad a devenit un conflict armat.
Chiar dacă numele președintelui sirian nu figurează în acest acord, documentul stipulează că sirienii sunt cei care trebuie să își hotărască viitorul, și „nu există nicio șansă să îi permită acestuia să continue” să rămână la putere, potrivit purtătoarei de cuvânt a diplomației americane, Victoria Nuland, citată de cotidian.
Astfel, Statele Unite interpretează adoptarea acestui text drept un „acord indirect al Moscovei pentru plecarea lui Assad” de la putere, afirmă Kommersant.
Președintele sirian, care până în prezent s-a opus ferm plecării sale de la putere, a „sugerat pentru prima dată clar că este dispus să renunțe la funcție (…), dacă acest lucru va conduce la rezolvarea conflictului”, potrivit unui interviu publicat marți de cotidianul turc Cumhuriyet, amintește cotidianul.
„Astfel, plecarea lui Bashar al-Assad într-o altă țară, inclusiv Rusia, nu pare foarte improbabilă”, adaugă acesta.