Kremlinul a transmis marţi că, dacă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le va ordona trupelor din țară să depună armele, „nu ar mai exista victime” în războiul din Ucraina.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că Zelenski este cel care poate să hotărască dacă în Ucraina vor mai fi sau nu victime.
„El poate da ordin ca armele să fie depuse, atunci nu vor mai fi victime”, a declarat marți purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în timpul conferinţei sale de presă zilnice.
Rusia îl consideră pe Zelenski preşedinte legitim al Ucrainei, a afirmat Peskov, cu toate că președintele Vladimir Putin chemase vineri armata ucraineană „să preia puterea în propriile mâini” şi să-i înlăture de la putere pe Zelenski şi anturajul său, pe care i-a calificat drept „neonazişti şi drogaţi”.
Peskov a mai afirmat că în acest moment nu este programată nicio convorbire telefonică între Putin și Zelenski, acesta menționând că deocamdată, este „prematur” să se facă o evaluare a rezultatului primelor negocieri între părţi, care au avut loc cu o zi înainte la graniţa belaruso-ucraineană.
Peskov a vorbit şi despre avalanşa de sancţiuni pe care ţările occidentale a impus-o unor persoane şi companii ruse ca urmare a invadării Ucrainei de către Rusia, el minimalizând importanţa acestora.
„Posibil, ei cred că prin sancţiuni ne vor face să ne schimbăm poziţia. Dar este clar că nu e nimic de discutat aici, nimeni nu-şi va schimba în consecinţă poziţia”, a spus Peskov, unul dintre oficialii la nivel înalt de la Moscova sancţionaţi de Occident. Dacă vor să pedepsească pe cineva, nu au decât să o facă”, întrucât persoanele vizate de restricţii nu au „nici bunuri, nici conturi. Nu sunt afectat de sancţiuni, a insistat el când a fost întrebat dacă măsura, dispusă la adresa sa de mai multe ţări, a avut un impact asupra vieţii sale de zi cu zi”, a spus acesta, potrivit EFE.