Kremlinul acuză NATO că a ajutat Ucraina să lanseze incursiunea în Kursk /Deputat rus: Există risc de RĂZBOI MONDIAL
Alianța Nord-Atlantică și serviciile secrete occidentale au ajutat Ucraina să planifice atacul în regiunea rusă Kursk, afirmă un consilier influent al președintelui Vladimir Putin, în timp ce un parlamentar rus avertizează că un astfel de incident poate genera război mondial.
”Operațiunea din Kursk a fost planificată și cu participarea NATO și a serviciilor speciale occidentale. Fără participarea lor și fără susținerea directă, Kievul nu s-ar fi aventurat pe teritoriul Rusiei”, declară Nikolai Patrușev, un consilier influent de la Kremlin, citat de publicația Izvestia și de agenția Reuters.
De altfel, Nikolai Patrușev a atras atenția că războiul din Ucraina a fost generat de acțiuni ale Statelor Unite.
”Eforturile Washingtonului au creat toate premisele ca Ucraina să își piardă suveranitatea și o parte din teritorii”, a subliniat Patrușev, în contextul în care Rusia a denunțat constant extinderea infrastructurii NATO spre frontierele sale.
Deputat rus: Acțiunile Occidentului pot conduce la război mondial
După peste zece zile de lupte, armata ucraineană controlează circa 450 de kilometri pătrați în regiunea Kursk, reprezentând mai puțin de 0,003% din teritoriul Rusiei. Dar, pentru președintele Vladimir Putin, incursiunea Ucrainei înseamnă depășirea unei noi linii roșii.
Președintele Rusiei a avertizat că Ucraina va primi ”o ripostă semnificativă”, care va merge dincolo de evacuarea trupelor ucrainene. O sursă rusă a declarat pentru Reuters că acțiunea Kievului le consolidează pozițiile politicienilor radicali de la Moscova care vor un război mai amplu.
Însă Vladimir Putin nu va avea de luat o decizie ușoară, în contextul în care a descris invazia din Ucraina ca fiind ”o operațiune militară specială”.
Deputatul rus Mihail Șeremet avertizează că acțiunile Ucrainei și ale Occidentului pot conduce la Război Mondial.
”Ținând cont de prezența echipamentelor militare occidentale, de folosirea muniției și a rachetelor occidentale pentru atacarea infrastructurii civile, ținând cont de prezența indubitabilă a străinilor în atacul pe teritoriul Rusiei, se poate ajunge la concluzia că lumea este în pragul celui de-al treilea război mondial”, a afirmat Mihail Șeremet, conform agenției Reuters.
Forțele militare ruse au distrus o unitate de sabotaj dotată cu echipamente occidentale
Moscova a anunțat că armata rusă a distrus o unitate ucraineană de sabotaj dotată cu echipamente militare occidentale, în regiunea Kursk.
”Au fost depistate arme fabricate în Statele Unite și în Suedia după lichidarea unui grup ucrainean de sabotaj în apropierea satului Kremianoe din regiunea Kursk”, a declarat un oficial din cadrul serviciilor de securitate ruse, citat de agenția Reuters.
Foto: Profimedia
Citește și: