KREMLINUL afirmă că alegerile din Republica Moldova nu au fost libere și cere dovezi pentru acuzațiile Maiei Sandu privind ingerințe străine
Alegerile din Republica Moldova nu au fost libere, iar rezultatele evidențiază o creștere ”greu de explicat” a voturilor în favoarea președintelui Maia Sandu și a Uniunii Europene pe măsură ce au fost procesate rezultatele, a afirmat luni seară Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Președinției Rusiei, în timp ce Chișinăul a denunțat ingerințe străine, pe care le-a catalogat ”asalt asupra democrației”.
”Ceea ce am observat este o rată de creștere greu de explicat a voturilor în favoarea Maiei Sandu și a participanților la referendum care au fost favorabili orientării pro-Uniunea Europeană”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de agenția Reuters.
Conform rezultatelor oficiale, 50,46% dintre cetățeni s-au pronunțat în favoarea integrării europene a Republicii Moldova. Dmitri Peskov a subliniat că alegerile ”nu au fost libere”, reclamând că opoziția nu a avut posibilitatea de a participa la campania electorală și a fost supusă acțiunilor de reprimare din partea autorităților.
”Au fost persecutați, au fost trimiși la închisoare, au fost interogați, nu li s-a permis accesul în țară, au fost închise companii media, iar sursele online au fost blocate”, a acuzat Dmitri Peskov.
La rândul său, Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, a apreciat că victoria la limită a taberei pro-europene în referendum este o ”dezamăgire” pentru Administrația de la Chișinău.
”Proiectul de integrare a țării în Uniunea Europeană nu a primit susținere decisivă. Cei mai mulți cetățeni l-au respins. Marja minimă a fost obținută prin mobilizarea alegătorilor din Europa Occidentală și America de Nord”, a afirmat Maria Zaharova, considerând ”inexplicabil” faptul că mulți alegători au devenit brusc pro-europeni.
Maia Sandu a denunțat ingerințe străine, Kremlinul solicită dovezi
Președintele Maia Sandu a afirmat că există ”dovezi clare” că grupuri infracționale care au colaborat cu ”forțe străine ostile” au încercat să cumpere voturi.
”Este normal ca într-o democrație oamenii să aibă puncte de vedere diferite. Dar nu este normal ca grupuri infracționale să mituiască alegătorii. Este un asalt asupra democrației și a libertății”, a acuzat Maia Sandu.
”Dacă susține că nu a primit suficiente voturi din cauza anumitor grupuri infracționale, trebuie să prezinte dovezile”, a reacționat Dmitri Peskov.
Foto: Profimedia
Citește și: