Prima pagină » Știri externe » Kremlinul dezminte zvonurile potrivit cărora Silvio Berlusconi ar primi pașaport rusesc

Kremlinul dezminte zvonurile potrivit cărora Silvio Berlusconi ar primi pașaport rusesc

Kremlinul dezminte zvonurile potrivit cărora Silvio Berlusconi ar primi pașaport rusesc
Purtătorul de cuvânt al președintelui rus a calificat drept "fleacuri" zvonurile potrivit cărora Vladimir Putin i-ar acorda un pașaport rusesc fostului premier italian, Silvio Berlusconi, cu care a luat cina luni, la Roma, potrivit agențiilor ruse, citate de AFP.

Purtătorul de cuvânt al președintelui rus a calificat drept „fleacuri” zvonurile potrivit cărora Vladimir Putin i-ar acorda un pașaport rusesc fostului premier italian, Silvio Berlusconi, cu care a luat cina luni, la Roma, potrivit agențiilor ruse, citate de AFP.

„Fleacuri”, a răspuns purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, la întrebarea unor agenții ruse.

Berlusconi a dezmințit luni aceste zvonuri, potrivit cărora Rusia i-ar putea oferi mijloace să fugă de problemele sale cu justiția italiană.

Putin și Berlusconi, care se cunosc de mai mult timp, au cinat împreună luni, la Roma, unde se află președintele rus, care a venit să-i facă o vizită lui Papa Francisc.

Il Cavaliere a fost condamnat definitiv, în august, la patru ani de închisoare – dintre care trei beneficiază de o amnistie – pentru fraudă fiscală.

De asemenea, el a fost condamnat la șapte ani de închisoare, în iunie, pentru trafic de influență și sex cu o prostituată minoră, o pedeapsă suspendată, deoarece a făcut apel.

În septembrie, în cadrul unui forum internațional în Rusia, Putin i-a luat apărarea lui Berlusconi, afirmând că, „dacă ar fi fost homosexual, nimeni nu s-ar fi luat de el”.

Autor