Prima pagină » Știri externe » Kremlinul infirmă ZVONURILE privind reluarea consultărilor ruso-americane la Riyad

Kremlinul infirmă ZVONURILE privind reluarea consultărilor ruso-americane la Riyad

Kremlinul infirmă ZVONURILE privind reluarea consultărilor ruso-americane la Riyad

Ministerul rus de Externe neagă desfăşurarea unor noi runde de consultări între reprezentanţii diplomatici ruşi şi americani la Riyad pe tema războiului din Ucraina, contrazicând zvonurile, potrivit cărora, președintele american Donald Trump ar fi susținut reluarea procesului de negociere în data de 25 februarie.

Anterior, Kremlinul a evitat să comenteze informațiile despre noi consultări diplomatice între Rusia şi SUA în Arabia Saudită, însă acum a ținut să clarificie situația, în pofida zvonurilor apărute pe acest subiect în presa internațională.

„Astăzi nu au loc la Riyad reuniuni cu participarea Ministerului rus de Externe. Următoarele contacte vor fi stabilita cu ocazia unei noi întâlniri, pentru care nu s-a stabilit o dată exactă”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

Potrivit lui Peskov, următoarele negocieri vor avea în vedere, în primul rând, abordarea unor măsuri de restabilire a dialogului între Moscova şi Washington, prin normalizarea activităţii misiunilor diplomatice, relatează Novaya Gazeta.

În urma întâlnirii de săptămâna trecută din capitala Arabiei Saudite, şefii diplomaţiilor rusă şi americană, Serghei Lavrov şi Marco Rubio, au anunţat iniţierea unui proces de normalizare a relaţiilor ruso-americane, prin stabilirea unui mecanism de consultări pentru a aborda elementele discordante din relaţiile bilaterale. De asemenea, a fost relansat procesul de negociere pentru soluţionarea războiului ruso-ucrainean, Washingtonul şi Moscova urmând să-şi desemneze în acest scop echipe de negociatori.

CITEȘTE ȘI:

Moscova dezvăluie ETAPELE reluării dialogului cu Washingtonul/ Kremlinul pledează pentru o cooperare economică între Rusia și SUA

CHINA transmite Statelor Unite și Rusiei că nu intenționează să reducă armamentul strategic /„Este necesar pentru apărarea suveranității”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum