Prima pagină » Știri externe » Kremlinul respinge amenințările lui TRUMP privind impunerea de taxe grupului BRICS /„Nu este prima dată când face astfel de afirmații”

Kremlinul respinge amenințările lui TRUMP privind impunerea de taxe grupului BRICS /„Nu este prima dată când face astfel de afirmații”

Kremlinul respinge amenințările lui TRUMP privind impunerea de taxe grupului BRICS /„Nu este prima dată când face astfel de afirmații”

Administrația Vladimir Putin a respins, vineri, amenințările președintelui american, Donald Trump, privind impunerea de tarife comerciale grupului statelor emergente BRICS, din cauza unui plan de creare a unei monede alternative dolarului.

”Intenționăm să cerem un angajament din partea acestor state aparent ostile, fie pentru a nu crea o monedă a grupului BRICS, fie pentru a nu susține vreo monedă care ar înlocui dolarul american, altfel riscă tarife de 100%. Nu există șanse ca BRICS să înlocuiască dolarul american în comerțul internațional, iar orice stat care ar încerca acest lucru se va confrunta cu tarife comerciale”, a afirmat Donald Trump, într-un mesaj postat pe platforma Truth Social.

Grupul BRICS a fost fondat de Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud, dar ulterior au fost integrate noi state emergente. Organizația internațională nu are o monedă comună, dar au existat discuții despre un astfel de proiect, pe fondul sancțiunilor impuse de Occident Rusiei din cauza invaziei militare în Ucraina.

Kremlinul respinge amenințările lui Donald Trump

Președinția de la Moscova a respins, vineri, amenințările noului lider de la Casa Albă.

”Nu este prima dată când Trump face astfel de afirmații, nu este nimic nou. Au mai existat astfel de afirmații imediat după ce Trump fusese reales președinte”, a reacționat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de agenția Reuters.

”Ideea este că BRICS nu a discutat despre crearea unei monede unice. BRICS discută despre noi platforme comune de investiții, care ar facilita activitățile în țări terțe”, a subliniat Dmitri Peskov.

Foto: Profimedia

Citește și:

ANALIZĂ Bloomberg: Amenințările lui TRUMP riscă să distrugă unitatea fragilă a Europei /UE pregătește măsuri de retorsiune contra Statelor Unite

Bugetul 2025 în FRANȚA: Partidul lui Marine Le Pen amenință cu moțiunea de cenzură

BCE reduce nivelul DOBÂNZII de referință în zona euro, dar semnalează că menține vigilența asupra inflației

Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una ... vezi toate articolele

Citește și