Americanii au înregistrat progrese semnificative în privința recuperării pierderilor cauzate de declinul pieței imobiliare și de recesiunea din decembrie 2007-iunie 2009, care au decimat activele unei mari părți a populației, potrivit unui raport publicat de Rezerva Federală a SUA (Fed) și citat de Wall Street Journal.
Recuperarea, deși de amploare, are un impact pozitiv redus asupra economiei, întrucât exclude tot mai mult americanii din calsa de mijloc și pe cei cu venituri reduse.
„Inegalitatea în privința veniturilor a crescut de-a lungul timpului. Creșterile de avere sunt mari, dar nu sunt urmate și de cheltuielile de consum”, a declarat William Emmons, economist-șef la Rezerva Federală din St. Louis.
Mare parte din creșterea averii populației a fost susținută anul trecut de evoluția bursei americane, cu un avans de 30% al indicelui S&P 500.
De prețurile mai mari ale acțiunilor au profitat, însă, în mod disproporționat americanii bogați. Valoarea acțiunilor și fondurilor mutuale deținute de gospodăriile SUA a crescut cu 5.600 de miliarde de dolari anul trecut, în timp ce valoarea locuințelor – cel mai important activ al multor americani din clasa de mijloc – a urcat cu circa 2.300 de miliarde de dolari, arată raportul Fed.
Ponderea acțiunilor și obligațiunilor în averea totală a americanilor se situează la 35%.
O altă categorie care înregistrează o creștere disproporționată a activelor este cea a vârstnicilor, potrivit Wall Street Journal. Atât vârstnicii, cât și bogații, sunt însă înclinați mai puțin să cheltuiască și mai mult să economisească, a spsus Emmons.
Familiile tinere, în special, rămân în coninuare în urmă în privința recuperării averii pierdute în timpul crizei.