La câteva zile după ce Frans Timmermans i-a spus că Bulgaria este în urma României în lupta anticorupție, premierul Boiko Borisov se laudă că lucrurile stau invers

Publicat: 08 06. 2015, 13:12

Într-un interviu acordat luni postului Nova TV, Borisov a subliniat că autoritatea procurorilor este „absolut independentă”, citând procese împotriva fostului ministru de Interne Țvetan Țvetanov ca exemplu edificator în acest sens.

El a declarat că nu este necesar să se inițieze procese „nemotivate” împotriva foștilor premieri Plamen Oreșarski și Serghei Stanișev doar pentru ca să se arate că asupra procurorilor nu se exercită o influență externă nedorită, apreciind că acest lucru ar însemna o „vânătoare de vrăjitoare”.

Premierul bulgar a insistat că procurorul-șef este independent și că nu are nevoie să aresteze niciun oficial de rang înalt pentru a dovedi acest lucru.

Borisov, citat de site-ul dnevnik.bg, a argumentat că cea mai concretă dovadă a succesului luptei împotriva corupției este creșterea veniturilor la buget.

În ceea ce privește reforma judiciară, el a subliniat că nu este vorba doar de o inițiativă a ministrului justiției, ci a întregului Guvern.

Constituția poate fi modificată pentru a deschide calea unei reformări a sistemului judiciar, a mai declarat Borisov, apreciind că acesta este un lucru necesar.

Cu privire la referendumuri, Borisov a spus că pragul de validare a rămas ridicat cu scopul de a împiedica astfel de consultări pe teme populiste.

În opinia sa, un număr de partide populiste abia așteaptă să profite de pe urma scăderii pragului de validare a referendumurilor.

Borisov a anunțat că nu intenționează să înlocuiască miniștri și candidați la funcția de primar din cadrul Partidului pentru dezvoltarea europeană a Bulgariei (GERB, de centru-dreapta, la putere) în orașele mari, în care vor candida actualii primari, în alegerile locale din toamnă.

El a anunțat că GERB îi va nominaliza pe actualii primari ai Sofiei Iordanka Fandakova, Varnei Ivan Portnih, Burgasului Dimităr Nikolov și Plovdivului Ivan Totev pentru noi mandate.