Prima pagină » Știri externe » La un an de la dispariție, Malaysia promite să nu renunțe la găsirea zborului MH 370

La un an de la dispariție, Malaysia promite să nu renunțe la găsirea zborului MH 370

Premierul malaysian Najib Rizak și-a exprimat duminică determinarea de a continua căutarea avionului MH370, dispărut în urmă cu un an, în timp ce un raport al anchetatorilor internaționali nu a reușit să ofere noi indicii privind soarta aeronavei companiei Malaysia Airlines, relatează Reuters.

Un raport de 584 de pagini privind dispariția avionului Boeing 777-200ER a prezentat date ale radarelor care arată că avionul a deviat de la rută și detalii privind bateria balizei subacvatice a înregistratorului de zbor.

Anchetatorii au descoperit că bateria balizei subacvatice a înregistratorului de zbor, care ar trebui să emită un semnal în cazul prăbușirii în apă, expirase în decembrie 2012 și nu a fost înlocuită.

Totuși, raportul nu a identificat cauza definitivă a dispariției aeronavei, adăugând că nu există nimic suspect în dosarele financiare, medicale sau personale ale piloților și celorlalți membri ai echipajului.

Avionul care asigura cursa MH370 a dispărut de pe ecranele radarelor la 8 martie 2014, la scurt timp după ce a decolat din Kuala Lumpur cu destinația Beijing, devenind unul dintre cele mai mari mistere din istoria aviației.

Anchetatorii consideră că avionul, care avea la bord 227 de pasageri și 12 membri ai echipajului, a deviat mii de kilometri de la rută, înainte de a se prăbuși în ocean, în largul Australiei.

Operațiunile de căutare, care s-au concentrat pe o suprafață de 60.000 de kilometri pătrați de ocean, la aproximativ 1.600 de kilometri vest de orașul australian Perth, nu au oferit nici un rezultat. Căutările în această zonă, unde experții consideră că probabil s-a prăbușit avionul, ar urma să se încheie în mai.

„Dispariția MH370 este fără precedent și la fel este și căutarea, de departe cea mai complexă și provocatoare din punct de vedere tehnic din istoria aviației”, a declarat premierul Najib într-un comunicat.

„Împreună cu partenerii internaționali, am urmărit puținele dovezi care există. Malaysia rămâne hotărâtă (să continue) căutarea și speră că MH370 va fi găsit”, a adăugat el.

În același timp, unele dintre rudele persoanelor aflate la bordul avionului dispărut au organizat ceremonii în memoria apropiaților lor.

Poliția din Beijing a fost implicată în ciocniri cu rude ale cetățenilor chinezi de la bordul avionului, care se rugau la un templu, din cauză că au încercat să discute cu reporteri străini.

Familiile victimelor au mai denunțat în trecut acțiuni de hărțuire din partea poliției, care vrea să evite orice amenințare la adresa stabilității sociale. Guvernul chinez a afirmat însă că va ajuta pe cât posibil familiile victimelor și a precizat că operațiunea de căutare nu va înceta.

Vicepremierul australian a declarat recent că operațiunea de căutare nu va putea continua la nesfârșit, iar Australia, China și Malaysia discută despre o eventuală încetare a misiunii.

Autor

Citește și