Lavrov îi acuză pe Borrell, şeful diplomaţiei europene, și pe Antony Blinken de lașitate. Cei doi au ignorat OSCE, lui Lavrov nu-i pasă
Serghei Lavrov i-a acuzat de „laşitate” pe şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, şi pe secretarul de stat american Antony Blinken pentru că nu au participat alături de el la o reuniune a Organizaţiei de Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), formalitate care se încheie vineri la Skopje. Șeful diplomației ruse a afirmat că cei doi lideri caută să „izoleze” Rusia, punând absenţa lor de la Consiliul Ministerial al OSCE pe seama faptului că „sunt nişte laşi care vor să evite o conversaţie onestă despre fapte”, relatează vineri agențiile de presă EFE și Agerpres.
Lavrov a susţinut că prezenţa sa în acest an la Consiliu este un semn că ţara sa nu este izolată în cadrul OSCE.
Adio OSCE, propune Lavrov
Lavrov și-a declarat vineri pesimismul său cu privire la viitorul OSCE. Organizația a fost creată în 1975 ca un forum de dialog între cele două blocuri antagoniste în perioada „Războiului Rece”, politico-militar, economic, umanitar şi al drepturilor omului.
În Europa, se continuă – cu o perseverenţă care ar putea fi folosită mai bine – să punem capăt organizaţiei”, a mai spus Lavrov, citat de AFP. Într-o sală plină de jurnalişti, ministrul rus a declarat că „organizaţia a fost transformată în ceva care nu provoacă decât indiferenţă faţă de viitorul său.
Jocul Rusiei
Rusia, cu sprijinul exclusiv al Belarusului, a împiedicat Estonia să deţină preşedinţia prin rotaţie a OSCE anul viitor, forţând o soluţie de urgenţă sub forma candidaturii Maltei.
De asemenea, refuză să reînnoiască mandatul secretarului general al organizaţiei şi al altor trei înalţi funcţionari fără care aceasta nu poate funcţiona în mod normal, fapt susţinut de majoritatea celorlalţi 57 de membri OSCE.
Lavrov: „Cei din cealaltă parte nu dansează tango, ci breakdance”
În acelaşi timp, Lavrov a declarat că Moscova nu vede niciun semn din partea Kievului sau a Occidentului că ar fi gata pentru o soluţionare politică a conflictului în Ucraina, potrivit EFE. El a reamintit că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat un decret care interzice negocierile cu guvernul preşedintelui rus Vladimir Putin.
Lavrov: „Puţin îmi pasă de rezultatele acestei reuniuni a OSCE”
Războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei este o „insultă” la adresa valorilor OSCE, a declarat preşedintele în exerciţiu al OSCE, ministrul de externe al Macedoniei de Nord, Bujar Osmani, în deschiderea dezbaterilor.
Această declaraţie a fost urmată de zeci de condamnări, dar nu toate au fost auzite de Serghei Lavrov, care a părăsit sala de mai multe ori.
„Puţin îmi pasă de rezultatele acestei reuniuni a OSCE”, a spus ministrul rus de externe în timpul conferinţei sale de presă.