Lavrov: Rusia și SUA, de acord cu o conferință de pace privind Siria „imediat ce este posibil”

Publicat: 10 08. 2013, 15:02
Actualizat: 02 02. 2019, 07:47

Rusia și Statele Unite sunt de acord asupra necesității organizării „imediat ce este posbil” a unei conferințe de pace privind Siria, a oferit asigurări șeful diplomației ruse Serghei Lavrov, în urma unei întâlniri cu secretarul de Stat american John Kerry, relatează AFP.

„Avem acceași opinie, și anume, indiferent ce se întâmplă, este necesar să convocăm reuniunea Geneva 2 imediat ce este posibil”, a declarat Lavrov într-o conferință de presă susținută la sediul Ambasadei Rusiei din Washington.

El a precizat că diplomați ruși și americani urmează să se întâlnească la sfârșitul lui august pentru a discuta despre organizarea acestei conferințe internaționale, amânată continuu începând din mai.

Rușii, americanii și ONU depun eforturi, de aproximativ trei luni, să organizeze Geneva 2, care urmează să ofere o soluție politică negociată între Damasc și rebeliune. Această conferință urmează să reia direcțiile unui acord internațional semnat la Geneva pe 30 iunie 2012, dar care nu a fost pus în aplicare vreodată, care conturează o tranziție politică în Siria.

Această a doua parte a „procesului de la Geneva” urma, inițial, să aibă loc în iunie, apoi în iulie, dar este afectată de dezacorduri majore în privința obiectivului și participanților, dar și privind continuarea războiului care s-a soldat cu peste 100.000 de morți în doi ani și jumătate.

Lavrov a efectuat o vizită la Washington însoțit de ministrul rus al Apărării Serghei Șoigu în vederea unei întâlniri „2+2” cu secretarii de Stat american John Kerry și al Apărării Chuck Hagel, într-o perioadă tensionată din punct de vedere diplomatic între cele două țări.

Moscova și Washingtonul au poziții contrare cu privire la Siria. Rusia este unul dintre principalii aliați ai regimului lui Bashar al-Assad, căruia îi livrează armament, și a blocat proiecte de rezoluții occidentale în cadrul Consiliului de Securitate al ONU. Statele Unite susțin opoziția și rebeliunea.

„Serghei și cu mine nu suntem întotdeauna de acord în privința Siriei”, a declarat Kerry înaintea întâlnirilor, subliniind că „țările noastre sunt de acord cu (…) o soluție politică negociată (…) via Geneva 2”.