Le Monde: Agenții de pază de la Luvru, exasperați de hoții de buzunare minori români. „Mi s-a spus: «Îți dau 20 de euro, iar tu lasă-mă să lucrez»”
Agenții de pază de la muzeul Luvru – care, săptămâna trecută, au făcut grevă timp de 24 de ore, fapt care a dus la închiderea instituției – sunt „exasperați” față de „creșterea exponențială” a furturilor din buzunare comise de persoane originare din România, relatează ziarul Le Monde.
Aproape 200 de angajați au hotărât pentru prima dată miercuri, 10 aprilie, să își exercite dreptul de a întrerupe activitatea. Muzeul Luvru din Paris a fost redeschis o zi mai târziu, în prezența unor echipaje de poliție suplimentare.
„Noi suntem depășiți de evenimente, cu nervii la pământ”, a declarat pentru publicația franceză Gary Guillaud, care, de 11 ani, lucrează ca supraveghetor de sală la muzeu. „Unii colegi, mai ales din personalul feminin, vin la lucru cu frica în sân”, a adăugat Christelle Guyader, o delegată a sindicatului angajaților.
Angajații au declarat că sunt exasperați de contactul zilnic cu hoții de buzunare din muzeu, care le adresează numeroase insulte sau îi supun intimidărilor. Un agent a evocat chiar încercări de corupere. „Mi s-a spus: «Îți dau 20 de euro, iar tu lasă-mă să lucrez»”, a spus agentul.
Numărul exact al hoților care trec în fiecare zi pragul Muzeului Luvru este imposibil de stabilit, scrie Le Monde. Prefectura poliției vorbește de o medie de 15 persoane pe zi și confirmă o prezență în „valuri”. „Hoții de buzunare au dispărut la sfârșitul anului trecut, dar au revenit în număr mare în februarie și martie”, confirmă direcția Prefecturii. Conform sindicatelor, între 30 și 50 de hoți de buzunare operau în fiecare zi, până săptămâna trecută, în sălile muzeului.
De altfel, Parchetul din Paris a deschis o anchetă preliminară în acest sens în octombrie 2012.
Potrivit poliției franceze, grupările organizate de hoți de buzunare, care includ numeroase fete, sunt constituite din persoane originare din România, care trăiesc în Seine-Saint-Denis.
Este dificil de aflat câți vizitatori au devenit victimele hoților. Adesea originari din Asia, ei nu depun plângere la comisariat și se limitează să semnaleze furtul la recepția muzeului. Cele 80 de plângeri înregistrate din ianuarie (o medie de 1,5 pe zi) nu reflectă realitatea.
Iar dacă arestările au loc zilnic (150 de la începutul lui ianuarie), aproximativ zece pe lună au și consecințe judiciare. Hoții sunt în general minori sau susțin că sunt minori, iar persoanele cu vârsta sub 13 ani sunt imposibil de pus sub acuzație.
Aproximativ 20 de polițiști supraveghează în prezent zona înconjurătoare și intrarea de la muzeu, dar reprezentanții instituției spun că acest lucru ar trebui să se întâmple mereu. Potrivit Le Monde, începând din luna mai, polițiști români vor patrula alături de cei francezi pentru a lupta împotriva hoților de buzunare.
Pe lângă prezența polițiștilor, efectivele agenților de pază din interiorul muzeului urmează să fie reorganizate, iar accesul în muzeu va fi interzis pentru persoanele identificate anterior ca fiind hoți de buzunare.