Le Monde: În Parlamentul European, cordonul sanitar împotriva forțelor de extremă-dreapta este tot mai FRAGIL
Progresele pe care partidele suveraniste și naționaliste ar urma să le obțină în scrutinul europarlamentar relansează dezbaterile privind acordul tacit între principalele grupuri politice pentru a le exclude din funcțiile influente în cadrul instituțiilor europene, dar ”cordonul sanitar” contra forțelor de extremă-dreapta este ”tot mai fragil”, comentează cotidianul Le Monde.
”Ascensiunea forțelor de extremă-dreapta în alegerile europene ar putea relansa dezbaterea privind cordonul sanitar care, în prezent, privează partidul francez Mobilizarea Națională (RN) și aliații lor din Parlamentul European de funcțiile de conducere în cadrul instituției. De fapt, partidele reunite în grupul Identitate și Democrație (ID) nu sunt asociate deloc negocierilor din procesele legislative. Nu au acces la niciunul dintre cele 14 posturi de vicepreședinți ai Parlamentului European, nici la conducerea comisiilor parlamentare, nici la cel mai mic post administrativ”, subliniază editorialistul Virginie Malingre, în cotidianul francez Le Monde.
Cutumele Parlamentului European prevăd repartizarea acestor posturi în funcție de rezultatele în alegerile europene. Dar conservatorii din cadrul Partidului Popular European (PPE), social-democrații S&D, liberalii din cadrul partidului Înnoim Europa, Verzii și Stânga radicală au o înțelegere pentru a priva grupul Identitate și Democrație de aceste drepturi.
”Acest Parlament European, care dă lecții despre democrație în străinătate, nu respectă propriile reguli”, afirmă eurodeputatul Thierry Mariani, din cadrul partidului francez Mobilizarea Națională.
Principalele grupuri politice vor menținerea limitelor, dar ”cordonul sanitar” pare ”tot mai fragil”
Deocamdată, grupurile PPE, S&D, Înnoim Europa, Verzii și Stânga au semnalat că vor să mențină înțelegerea prin care reprezentanții formațiunii Identitate și Democrație să fie menținuți în afara conducerii după 9 iunie.
”În schimb, grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR) ar urma să treacă de acest cordon sanitar, chiar dacă principalele partide – Vox (Spania), Frații Italiei, Recucerim! (Franța), Democrații Suediei și Partidul Finlandezilor – sunt catalogați ca fiind de extremă-dreapta”, notează editorialistul.
În plus, spre deosebire de grupul Identitate și Democrație, alianța Conservatorilor și Reformiștilor Europeni este reprezentată și în Consiliul European, unde se iau marile decizii politice în Uniunea Europeană. În prezent, la reuniuni participă premierii Italiei și Cehiei, Giorgia Meloni și Petr Fiala.
Forțele de stânga cer ”un cordon sanitar față de grupurile Identitate și Democrație și Conservatorii și Reformiștii Europeni”, dar, în contextul progreselor pe care partidele suveraniste și naționaliste ar urma să le înregistreze în alegerile din 9 iunie, actualele limite par ”tot mai fragile”, subliniază editorialistul Le Monde.
Foto: Profimedia
Citește și: