Le Monde: Slovacia și spectrul VIOLENȚEI politice /Atacul asupra premierului Fico reflectă polarizarea societăților

Publicat: 18 05. 2024, 07:30

Atacul armat care l-a vizat pe premierul Slovaciei, Robert Fico, trebuie considerat o lecție pentru toate statele democratice care se confruntă cu fenomenul amplificării polarizării politice, comentează cotidianul Le Monde, avertizând asupra intensificării violenței.

”La șase ani de la dublul asasinat soldat cu moartea jurnalistului de investigații Jan Kuciak și a partenerei sale, Slovacia este zdruncinată din nou de un caz de violență politică extremă, în contextul atacului armat care l-a vizat pe 15 mai pe premierul Robert Fico. Nu s-a făcut în totalitate lumină asupra motivelor bărbatului în vârstă de 71 de ani care a tras cu o armă spre prim-ministru”, notează cotidianul Le Monde.

Din informațiile preliminare, agresorul a acționat din propria inițiativă. Profilul complex al individului – fost agent de securitate la un supermarket, poet, un om care și-a exprimat nemulțumirea în mediile online față de evoluțiile sociale și politice ale țării – oferă spațiu multor speculații. Conform ministrului de Interne, nu există dubii asupra ”motivației politice”, în contextul ostilității față de Guvern.

”Momentul este grav pentru Slovacia, nu doar din cauza caracterului acestui atentat, ci și din cauza climatului politic toxic în care s-a produs, cu trei săptămâni înaintea alegerilor pentru Parlamentul European. Națiunea din Europa Centrală care are 5,5 milioane de locuitori suferă de polarizare politică accentuată, pe care Robert Fico, naționalist de stânga, ultraconservator, opozant al asistenței militare destinată Ucrainei, a exploatat-o pentru a reveni în fruntea Guvernului. Fico a fost forțat să demisioneze în 2018, sub presiunea populației, după asasinarea jurnalistului Jan Kuciak”, subliniază coditidanul Le Monde.

Atmosferă politică tensionată

Primele reacții ale partenerilor radicali de coaliție nu au fost de bun augur, mulți lansând acuzații virulente la adresa ”presei liberale și progresiste”, pe care o consideră responsabilă de acest act de violență. La rândul său, opoziția democratică încearcă să facă față provocării de a susține un guvern ales de cetățeni, fără însă a încuraja înăsprirea atitudinii față de adversarii politici și față de presă.

”Este clar că acest climat de tensiune permanentă, de ură exprimată pe rețelele de socializare online și de revanșism care alimentează politica slovacă nu poate decât să favorizeze actele violente”, subliniază cotidianul Le Monde, salutând inițiativa președintelui democrat pro-european Zuzana Caputova, care l-a invitat pe succesorul său, președintele-ales Peter Pellegrini, aliat politic al lui Robert Fico, să vină la Palatul Prezidențial pentru a face o declarație de unitate.

”Dincolo de cazul Slovaciei, tentativa de asasinat trebuie să fie o lecție pentru toate democrațiile care se confruntă cu flagelul accentuării polarizării politice: violența verbală sau scrisă nu rămâne niciodată fără efect. Va fi urmată inevitabil de violență fizică”, concluzionează cotidianul Le Monde.

Foto: Profimedia

Citește și:

Uniunea Europeană ÎNCHIDE companii media pro-ruse /Moscova, acuzată că vrea destabilizarea vecinilor Ucrainei și a instituțiilor europene