Consiliul Constituțional (CC) francez a anunțat vineri că a validat legea ce deschide calea către căsătorie și adopție pentru cupluri de persoane de același sex, în Franța, urmând ca în săptămânile viitoare să aibă loc primele căsătorii, relatează AFP.
Președintele François Hollande urmează să promulge textul. În urma promulgării, primele uniuni vor avea loc după termenul legal de publicare, de zece zile.
Parlamentul francez a adoptat pe 23 aprilie legea privind căsătoria civilă și adopția pentru cupluri de persoane de același sex printr-un vot solemn al deputaților, încheind o săptămână de dezbateri puternice în urma cărora Franța a devenit al 14-lea stat din lume ce recunoaște căsătoria între persoane de același sex.
Opoziția de dreapta a sesizat imediat Consiliul Constituțional, contestând conformitatea acestui text de lege cu prevederile Constituției franceze și dreptul internațional.
Consiliul a apreciat că acest tip de căsătorie reprezintă „o opțiune a legiuitorului” și că „nu este contrar vreunui principiu constituțional”.
În pofida faptului că „legislația republicană de dinainte de 1946 și legi ulterioare au privit”, până în prezent, „căsătoria ca o uniune între un bărbat și o femeie, această regulă nu privește nici drepturile și libertățile fundamentale, nici suveranitatea națională, nici organizarea puterilor publice” și „nu poate, deci, să constituie un principiu fundamental”, a adăugat Consiliul în această decizie.
Validând dreptul de adopție pentru cuplurile de același sex, Consiliul a ținut să sublinieze că textul nu le recunoaște un „drept la copil”, principiul de respectat în cazul oricărui acord de adopție fiind „interesul copilului”.