Letonia reintroduce serviciul militar obligatoriu. Vor fi RECRUTAȚI bărbații cu vârste între 18 și 27 de ani
Parlamentul leton a votat reintroducerea serviciului militar obligatoriu pentru bărbaţii eligibili. Măsura urmează a se aplica începând cu anul 2024.
Letonia invocă riscuri crescute pentru securitatea regională, în contextul războiul lansat de Rusia împotriva Ucrainei.
„Este răspunsul nostru la noua ameninţare geopolitică”
Serviciul militar obligatoriu se va aplica bărbaţilor cu vârste cuprinse între 18 şi 27 de ani.
„Serviciul de apărare a statului este răspunsul nostru la noua ameninţare geopolitică”, a declarat ministrul leton al Apărării, Inara Murniece, în faţa deputaţilor, înaintea votului.
„De la invadarea brutală a Ucrainei de către Rusia, noi nu putem asigura protecţia Letoniei decât prin soluţii defensive complexe, care includ nu doar sisteme de arme, dar şi pregătirea unei mari părţi a societăţii pentru o acţiune militară – Inara Murniece, ministrul leton al Apărării
Letonia a eliminat serviciul militar obligatoriu după aderarea sa la NATO, în 2004. Începând din 2007, armata letonă este alcătuită din militari de carieră şi din voluntari ai Gărzii Naţionale, care servesc în infanterie part-time, la sfârşitul săptămânii.
Cu o populaţie de sub 2 milioane de locuitori şi frontiere cu Rusia şi Belarus, această țară baltică nu se bazează în prezent decât pe 7.500 de militari şi membri ai Gărzii Naţionale, susţinuţi de 1.500 de soldaţi din alte state NATO.
Pentru a intra în vigoare, noua lege trebuie să fie promulgată de către preşedintele Egils Levits, mai scrie agenția Bloomberg.
O decizie similară s-ar pregăti și în Germania, care ia în calcul reintroducerea serviciului militar obligatoriu. Totuși, la Berlin, obstacolele sunt numeroase, asta deși războiul din Ucraina și nevoia de a eficientiza armata germană au redeschis o veche dezbatere pe care mulți o credeau îngropată pentru totdeauna.
Noul ministru al Apărării, Boris Pistorius, a fost cel care a repus subiectul pe masă, admițând că, în opinia sa, desființarea recrutării, în 2011, a fost o greșeală.
Citește AICI mai multe pe marginea acestui subiect!