Libia solicită explicații din partea Statelor Unite în legătură cu operațiunea forțelor speciale americane de pe teritoriul său
Guvernul de la Tripoli susține că nu a fost informat de Statele Unite despre operațiunea forțelor speciale americane efectuată pe teritoriul Libiei, operațiune care a avut drept rezultat capturarea unui lider al rețelei teroriste Al-Qaida, relatează AFP.
„Guvernul de la Tripoli solicită explicații în legătură cu răpirea unui cetățean libian care era căutat de autoritățile din Statele Unite. (…) Guvernul libian a contactat autoritățile americane pentru a le cere explicații în legătură cu acest subiect”, se arată într-un comunicat al Guvernului de la Tripoli.
„Guvernul libian exprimă dorința ca cetățenii libieni să fie judecați în propria țară, oricare ar fi acuzațiile la adresa lor”, precizează comunicatul, reamintind că între Libia și Statele Unite există „un parteneriat strategic” în domeniile securității și apărării. „Guvernul libian speră că acest parteneriat nu va fi afectat de incident”, adaugă comunicatul.
Statele Unite au confirmat că au efectuat operațiuni speciale în Somalia și Libia, capturându-l, la Tripoli, pe un lider al rețelei teroriste Al-Qaida suspectat de implicare în atentatele comise în 1998 la ambasadele americane din Kenya și Tanzania. „În urma unei operațiuni americane pentru combaterea terorismului, Abu Anas al-Libi este deținut de armata americană într-o locație din afara Libiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, George Little.
Statele Unite susțin că Guvernul libian a fost informat despre operațiunea forțelor speciale americane efectuată la Tripoli.
Abu Anas al-Libi, pe numele real Nazih Abdul Hamed Al-Raghie, în vârstă de 49 de ani, urmează să fie transferat în Statele Unite pentru a fi judecat. El este acuzat de implicare în organizarea atentatelor comise în august 1998 la ambasadele SUA din Dar es Salaam și Nairobi, soldate cu 213 morți și 5.000 de răniți. Abu Anas al-Libi era membru al organizației Grupul Islamic de Luptă din Libia, după care a fost recrutat de rețeaua teroristă Al-Qaida.
În paralel, Statele Unite au confirmat un raid al unităților speciale americane la o bază islamistă a grupării somaleze Al-Shebab. „Pot confirma că, pe 4 octombrie, militari americani au efectuat o operațiune antiteroristă împotriva grupului islamist Al-Shebab”, a declarat George Little, purtătorul de cuvânt al Pentagonului. Atacul a avut loc sâmbătă dimineață la o bază islamistă din Barawe, într-o zonă de coastă, în regiunea Shabelle, la 240 de kilometri sud de capitala Somaliei, Mogadishu. În urmă cu patru ani, unități speciale ale Forțelor Navale americane au ucis în aceeași zonă un lider al rețelei teroriste Al-Qaida. Martori au declarat că numeroși militari au coborât dintr-un elicopter și au atacat o clădire de două etaje, situată pe plajă, într-o bază a milițiilor islamiste Al-Shebab, afiliate Al-Qaida. Postul de radio somalez Shabelle a relatat că un combatant Al-Shebab a fost ucis, iar alții au fost răniți. Un lider al milițiilor islamiste a confirmat atacul. „Inamicii lui Allah au încercat să ia prin surprindere comandourile mujahedinilor, într-un atac nocturn, venind cu un elicopter militar, dar au eșuat și le-am dat o lecție”, a declarat pentru AFP Mohamed Abu Suleiman, un lider al grupului Al-Shebab.
Mișcarea islamistă somaleză Al-Shebab – având denumirea completă Harakat Al-Shebab Al-Mujahedin (HSM – Mișcarea Tinerilor Mujahedini) – este afiliată rețelei teroriste Al-Qaida și este suspectată de implicare în numeroase atentate comise în Africa, cel mai recent fiind atacul care a vizat centrul comercial Westgate din Nairobi (Kenya), soldat cu zeci de morți.