Lider religios musulman din Malaezia: ”Nu e de mirare că Elena Ceaușescu a fost condamnată la moarte alături de soțul ei”. În ce context a făcut această declarație
Într-un mesaj postat vineri pe pagina sa de Facebook și intitulat „Femeile și influența lor asupra bărbaților”, Datuk Dr Mohd Asri Zainul Abidin, muftiul din statul Perlis (nord), i-a avertizat pe conducătorii țării sale că, dacă ajung să fie respinși de popor, riscă să-și distrugă cariera politică. Publicația The Malaysian Insider comentează că nu este foarte clar către cine era îndreptat mesajul lui Asri, care a folosit expresia ‘primă doamnă’ și a menționat numele câtorva soții ale unor lideri mondiali, scrie Agerpres.
„În anumite țări, comportamentul unei femei care are titlul de ‘primă doamnă’ poate distruge cariera și viitorul politic ale unui lider mondial. Drept urmare, nu este deloc surprinzător faptul că Elena Ceaușescu, soția fostului președinte al României, Nicolae Ceaușescu, a fost condamnată la moarte împreună cu soțul ei, pentru că au risipit bogăția țării și au abuzat de puterea lor. Dacă soțul nu-și asumă rolul de îndrumător virtuos și nu-și controlează nevasta, atunci se poate întâmpla orice din cauza abilităților de manipulare ale femeii’, a scris Asri pe pagina sa de Facebook.