Liderul al-Qaeda din Yemen, ucis de americani. O nouă lovitură dată de Trump după eliminarea generalului iranian

Publicat: 07 02. 2020, 11:49
Actualizat: 07 02. 2020, 12:39
Liderul al-Qaeda Qassim al-Rimi, ucis în Yemen

Președintele american Donald Trump a confirmat joi moartea lui Qassim al-Rimi, liderul al-Qaeda din Peninsula Arabică (AQAP), într-o operațiune americană de combatere a terorismului în Yemen.

„Organizația teroristă a comis acte de violență împotriva civililor din Yemen și a continuat să inspire numeroase atacuri împotriva SUA și împotriva forțelor noastre militare”, a declarat Trump într-un comunicat.

„Moartea lui Qassim al-Rimi destabilizează în continuare AQAP și mișcarea globală al-Qaeda și ne apropie de eliminarea amenințărilor pe care aceste grupuri le reprezintă securității noastre naționale”, a mai spus Donald Trump, potrivit Al-Awsat.com.

Nu a fost precizat momentul în care al-Rimi a fost ucis. Informații neconfirmate spuneau zilele trecute că șeful organizației teroriste a fost victima unui atac cu drone. Statele Unite consideră AQAP ca una dintre cele mai periculoase sucursale ale rețelei al-Qaeda.

Veteran al taberelor de instruire al-Qaeda din Afganistan, Rimi s-a întors ulterior în Yemenul natal, unde a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru complot, după ce a încercat să-l asasineze pe ambasadorul american. Un an mai târziu a ieșit din închisoare și s-a impus rapid ca lider al filialei din Qaeda.

La începutul anului, Qasem Soleimani, unul dintre cei mai importanți generali iranieni, a fost ucis în Irak la ordinul lui Donald Trump. El era comandantul unității paramilitare de elită a Gărzilor Revoluţionare Iraniene, specializată în operaţiuni externe clandestine.

Momentul uciderii lui Soleimani a declanșat o criză importantă între Iran și SUA, dezamorsată în urma unui atac iranian în Siria.