Liderul filialei irakiene a Stat Islamic a fost ucis

Liderul filialei irakiene a Stat Islamic a fost ucis
Americanii NU pleacă din Irak. SUA neagă retragerea trupelor, după ce oficialii de la Bagdad au anunțat că încep evacuarea coaliției militare
Publicat: 29/01/2021, 12:03

Liderul filialei irakiene a rețelei teroriste Stat Islamic, Abu Yasser Al-Issawi, a fost ucis în cursul unei operațiuni militare.

Informația a fost făcută publică de către premierul Irakului, Mustafa Al-Kadhimi, informează agenția de presă MEDIAFAX.

„Am promis şi am îndeplinit. Mi-am dat cuvântul că îi vom urmări pe teroriştii din cadrul Daesh (Stat Islamic -n.red.), le-am dat o ripostă fulgerătoare. Forţele noastre armate eroice l-au eliminat pe comandantul Daesh, Abu Yasser Al-Issawi, în cadrul unei operaţiuni coordonate de serviciile de informaţii”, a declarat, pe Twitter, premierul irakian.

Raiduri aeriene în Kirkuk

Potrivit unor surse din cadrul Armatei irakiene, citate de France-Presse, coaliția antiteroristă aflată sub coordonarea Statelor Unite a efectuat miercuri raiduri aeriene în provincia Kirkuk.

Cel puțin zece militanți islamiști ar fi fost uciși în urma acestor bombardamente, iar potrivit unui oficial militar irakian, printre militanții uciși în Kirkuk s-ar număra și Abu Yasser Al-Issawi.

Agenţia Naţională de Informaţii din Irak a anunţat miercuri, potrivit postului Al Arabiya, dejucarea unui complot terorist care viza sediul Guvernoratului provinciei Kirkuk.

Anunțul vine la o săptămână după atacul de la Bagdad, revendicat de Stat Islamic

Anunţul privind eliminarea liderului organizaţiei Stat Islamic intervine la o săptămână după dublul atac terorist din Bagdad, soldat cu 28 de morţi şi 70 de răniţi. Atentatul a fost revendicat de reţeaua teroristă sunnită Stat Islamic.

Armata irakiană a declarat că doi atacatori care purtau veste explozive s-au aruncat în aer printre cumpărători, într-o piaţă aglomerată din Tayaran, în centrul Bagdadului. Un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne a declarat că numărul morţilor este de cel puţin 27, spunând că se aşteaptă ca acesta să crească, deoarece unii răniţi se află în stare critică.

Atentatele sinucigaşe au fost rare în capitala irakiană de la înfrângerea Statului Islamic în 2017. Ultimul incident de acest gen a avut loc în ianuarie 2018, tot în Piaţa Tayaran, și a dus la moartea a 27 de persoane.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
Andrei Versace, dator la CĂMĂTARI?! Un prieten rupe tăcerea despre sursa de venit a influencerului:...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Nuntă transformată în tragedie, în Botoșani. O femeie a decedat după ce fiica ei a...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
REVOLUȚIE în electronică! Au anunțat o descoperire remarcabilă!
S-au ordonat restricții în România. Decizie în orașe și sate. E permis doar între anumite...
Propunerea care-l scoate pe Geoană din turul II. Putere absolută pentru funcționarii ANAF
Ce a putut să își pună un român la fereastră, fără să îi pese de...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce a transmis Geta Sterp cu privire la persoanele care se jignesc în mediul online....
Oana Moșneagu și Vlad Gherman, regrete după nunta de vis. Ce ar schimba dacă ar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
FACULTATE ÎN ȚARĂ SAU ÎN STRĂINĂTATE? ECATERINA ANDRONESCU LĂMUREȘTE TOȚI ELEVII LA PODCAST „ALTCEVA CU...