Liderul nord coreean amenință cu o „enormă catastrofă nucleară” și vorbește despre asasinarea unchiului său, „un gunoi”

Publicat: 02 01. 2014, 09:01
Actualizat: 08 08. 2014, 17:49

Liderul nord-coreean, Kim Jong-un, a vorbit în mesajul de Anul Nou despre execuția unchiului său, unul dintre cei mai puternici oameni din stat, care a fost acuzat de acte de trădare luna trecută, spunând despre acesta că a fost „un gunoi”. Totodată, el a transmis un mesaj către Coreea de Sud și SUA, în care a vorbit despre o „enormă catastrofă nucleară” dacă va izbucni un conflict armat, informează BBC.

El a precizat că țara a ieșit de o sută de ori mai întărită după eliminarea facțiunii care a trădat idealurile partidului muncitoresc.

Mesajul a fost unul de forță, apreciază analiștii, aceștia afirmând că liderul nord coreean restaurează puterea absolută pe care au deținut-o tatăl și bunicul său.

Liderii sud-coreeni au urmărit cu atenție discursul lui Kim Jong-un care a vorbit încă o dată despre capacitatea Coreei de Nord de a se apăra în fața agresiunii Coreei de Sud și a SUA, care au adus arme nucleare în peninsulă.

În acest context, Kim Jong-un a vorbit și despre faptul că un conflict ar putea declanșa o enormă catastrofă nucleară.