Liderul partidului extremist AfD denunță ”deficitul democratic” al UE și vrea REFERENDUM privind apartenența Germaniei la Blocul comunitar
Partidul Alternativă pentru Germania (AfD), considerat de extremă-dreapta, va încerca să organizeze, dacă va ajunge la putere, un referendum privind apartenența țării la Uniunea Europeană, după modelul Brexit, declară copreședintele formațiunii politice, Alice Weidel, denunțând ”deficitul democratic” din UE, în special prerogativele Comisiei Europene.
Alice Weidel a declarat, într-un interviu acordat cotidianului Financial Times, că decizia ieșirii Marii Britanii din UE (Brexit) a fost ”absolut corectă”.
”Este un model pentru Germania, care trebuie să poată lua o astfel de hotărâre suverană”, a precizat Alice Weidel.
Liderul formațiunii Alternativă pentru Germania (AfD) a subliniat că, dacă va ajunge la putere, va încerca să remedieze ”deficitul democratic” din Uniunea Europeană, în special prin limitarea puterii Comisiei Europene, care este un ”executiv neales” de către cetățeni.
”Dar dacă nu sunt posibile reformele, dacă nu reușim să reconstruim suveranitatea statelor membre UE, va trebui să lăsăm oamenii să decidă, așa cum a procedat Marea Britanie. Și am putea avea un referendum privind retragerea Germaniei din Uniunea Europeană, Dexit”, a subliniat Alice Weidel.
Ideea reprezintă încălcarea unui tabu în Germania, unde principalele partide sunt pro-europene. Constituția Germaniei restricționează posibilitatea organizării unor referendumuri și, chiar dacă ar fi organizat un astfel de plebiscit, sondajele sugerează că cei mai mulți germani se vor pronunța în favoarea rămânerii în Uniunea Europeană. Cu toate acestea, în rândul simpatizanților partidului Alternativă pentru Germania (AfD), susținerea pentru Uniunea Europeană este slabă.
În schimb, mișcarea Alternativă pentru Germania (AfD), considerată de extremă-dreapta, este în ascensiune, având un scor electoral de 22%, devansând formațiunile din coaliția guvernamentală – Partidul Social-Democrat (SPD, centru-stânga), Alianța ’90/Verzi (ecologistă) și Partidul Liber-Democrat (FDP, liberal).
Agenția germană pentru Protecția Constituției (BfV) consideră extremiste anumite filiale ale formațiunii Alternativă pentru Germania și a intensificat operațiunile de monitorizare.
Zeci de mii de persoane au protestat, în ultima săptămână, după dezvăluirile privind participarea unor membri ai partidului Alternativă pentru Germania (AfD) la o întâlnire secretă în cursul căreia au fost evocate planuri de expulzare a milioane de imigranți.
Foto: Profimedia
Citește și: