Liderul socialiștilor din PE, despre Dan Șova: Sper să-și fi învățat lecția de istorie în cazul Holocaustului
Liderul grupului S&D din Parlamentul European, Hannes Swoboda, a declarat, joi, că speră ca Dan Șova, noul ministru pentru relația cu Parlamentul, să-și fi învățat lecția de istorie în cazul Holocaustului și să facă public acest lucru foarte clar.
„Așteptăm din partea tuturor membrilor guvernelor europene să aibă o poziție clară față de perioadele întunecate ale istoriei naționale. Acest lucru trebuie să fie valabil atât pentru membrii guvernului ungar, cel român sau al altor state UE, precum și pentru parlamentele naționale”, a susținut Swoboda.
El a subliniat că din acest motiv speră ca Dan Șova să-și fi învățat lecția de istorie națională în subiectul Holocaustului și să facă public acest lucru foarte clar.
„Sper ca Dan Șova, proaspăt propus ministru în Guvernul de la București, să-și fi învățat lecția de istorie și că va face acest lucru foarte clar în spațiul public. Nu trebuie să existe niciun dubiu în ceea ce privește poziția oricărui guvern din UE în cazul Holocaustului”, a mai precizat liderul grupului S&D.
Organizația pentru combaterea antisemitismului The Anti-Defamation League (ADL) consideră că ministrul Dan Șova trebuie să prezinte scuze pentru comentariile de tip negaționist referitoare la amploarea Holocaustului, conform unui comunicat citat de European Jewish Press.
The Anti-Defamation League (ADL) îndeamnă Guvernul României să demonstreze angajamentul în combaterea antisemitismului prin scuzele pe care ar trebui să le prezinte Dan Șova și prin îmbunătățirea legislației împotriva organizațiilor rasiste și fasciste.
„Este absolut necesar ca domnul Șova să prezinte scuze public pentru comentariile pe care le-a făcut în martie, când a negat amploarea Holocaustului”, a reacționat Abraham H. Foxman, directorul filialei ADL din Statele Unite.
„Scuzele publice prezentate de domnul Șova și angajamentul său activ în reformarea legislației pentru interzicerea organizațiilor rasiste și fasciste vor demonstra cu claritate că Guvernul României este hotărât să combată antisemitismul”, adaugă Foxman.
Comunitatea evreiască din România și-a exprimat luni nemulțumirea față de nominalizarea senatorului Dan Șova, care a negat progromul de la Iași, în funcția de ministru pentru Relația cu Parlamentul, a declarat președintele comunității evreiești din București. Președintele comunității evreiești din București, Erwin Simsensohn, a declarat că evreii din România s-au „înfuriat” din cauză că un politician care a făcut unele „declarații cinice” a fost nominalizat în funcția de ministru. Afirmațiile pe care senatorul Dan Șova (PSD) le-a făcut în martie încalcă legislația română, care interzice negarea Holocaustului, a notat Simsensohn. „Doar în România poți să negi Holocaustul și apoi să fii numit ministru”, a declarat acesta pentru site-ul Ynetnews. „În ceea ce ne privește, este inacceptabil”, a continuat el, adăugând că membrii comunității sunt „loiali României și vor coopera cu orice Guvern”. „Vom face orice efort necesar pentru a susține proiecte care sunt benefice României. Dar nu vom sta degeaba atunci când o asemenea persoană este numită ministru”, a subliniat Simsensohn.
Șova a provocat reacții în martie, imediat după ce a fost numit purtător de cuvânt al PSD, afirmând într-un interviu că „niciun evreu nu a suferit pe teritoriul României”. În pofida faptului că unii istorici apreciază că aproximativ 13.000 de evrei au fost uciși în cursul progromului de la Iași, în 1941, Șova a declarat în interviul respectiv că „în total 24 de evrei au fost uciși în progromul de la Iași de către armata germană”. Ulterior, PSD i-a retras lui Șova funcția de purtător de cuvânt și l-a trimis la Washington, să efectueze o vizită „educațională” la US Holocaust Memorial Museum. În urma vizitei, Șova și-a exprimat regretul cu privire la faptul că declarația sa a fost neînțeleasă, dar a refuzat să își ceară scuze, potrivit site-ului israelian Ynetnews.