Prima pagină » Știri externe » Liderul suprem iranian acuză SUA și Marea Britanie de apariția organizațiilor teroriste Al-Qaida și Stat Islamic

Liderul suprem iranian acuză SUA și Marea Britanie de apariția organizațiilor teroriste Al-Qaida și Stat Islamic

Liderul suprem iranian acuză SUA și Marea Britanie de apariția organizațiilor teroriste Al-Qaida și Stat Islamic
Statele Unite și Marea Britanie au contribuit la crearea rețelei Al-Qaida și a grupului terorist Stat Islamic în Irak și Levant (SIIL), acuză liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei.

„America, regimul sionist și veteranii specializați în crearea de clivaje – Guvernul ticălos al Marii Britanii – au amplificat eforturile de a crea diviziuni între șiiți și sunniți”, a afirmat Khamenei, conform site-ului oficial, citat de publicația online Ynetnews.

„Statele Unite și Marea Britanie au creat rețeaua Al-Qaida și grupul terorist Da’esh (Stat Islamic), scopul fiind de a genera disensiuni, în lupta împotriva Republicii Islamice Iran; acum, grupul Stat Islamic s-a întors împotriva lor”, a adăugat Khamenei.

Liderul suprem iranian afirmă că Washingtonul și Londra se folosesc de amenințarea islamistă pentru justificarea prezenței militare occidentale în Orientul Mijlociu.

Grupul terorist Stat Islamic (Stat Islamic în Irak și Siria / Stat Islamic în Irak și Levant) ocupă vaste regiuni din Siria și Irak, unde a instaurat un „califat islamic”. O coaliție internațională condusă de Statele Unite bombardează poziții ale grupului terorist sunnit în Siria și Irak.

Aceasta este prima declarație făcută de Ali Khamenei după ce a fost operat de prostată.

Citește și