LIVE TEXT | Război în Israel. Regiunea Tel Aviv este ținta unui nou tir de rachete, sâmbătă după amiaza

LIVE TEXT | Război în Israel. Regiunea Tel Aviv este ținta unui nou tir de rachete, sâmbătă după amiaza
Publicat: 21/10/2023, 11:38
Actualizat: 21/10/2023, 19:20
19:15

Șeful Forțelor Aeriene Israeliene: Vom ataca Hamas cu toată forța

Șeful Forțelor Aeriene Israeliene spune că armata pe care o conduce va ataca gruparea teroristă Hamas „cu toată forța” în timpul viitoarei ofensive terestre din Fâșia Gaza.

„Nu aș vrea să schimb locul cu vreun inamic și să întâlnesc o brigadă sau o divizie a Forțelor de Apărare Israelului”, spune șeful IAF, generalul-maior Tomer Bar, în timpul unei întâlniri cu comandanții superiori, potrivit Times of Israel.

„Până acum am lovit Hamas cu mii de atacuri aeriene, mii de bombe care au lovit exact. Hamas nu începe de la zero acum”, spune el.

„Cu toate acestea, îl tratăm ca și cum nu ar fi fost loviți deloc. Vom intra cu toată forța noastră și vom lovi [Hamas] ca și cum s-ar lupta cu noi în prima zi”, adaugă comandantul.

16:32

Regiunea Tel Aviv este ținta unui nou tir de rachete

Sudul și centrul Israelului este vizat de un nou atac cu rachete, sâmbătă după amiaza. Sirenele de avertizare s-au auzit de cel puțin de 18 ori în Tel Aviv, Bat Yam, Ashdod și Yavne.

În acest moment nu există rapoarte despre lovituri directe sau victime.

14:50

Israelul continuă acțiunile împotriva Hamas

Forțele Armate ale Israelului transmit că trupele sale au arestat 670 de palestinieni în Cisiordania, inclusiv peste 450 de persoane afiliate Hamas, de la începutul conflictului și până în prezent.

Peste noapte, 68 de membri Hamas au fost arestați, transmite Armata. De asemenea, peste noapte, forțele israeliene au demolat casa liderului Hamas Maher Shalloun, în tabăra de refugiați Aqabat Jabr. Acesta este acuzat de uciderea, în februarie, a unui cetățean israeliano-american.

13:58

Crește bilanțul deceselor în Fâșia Gaza

Cel puțin 4.385 de persoane au fost ucise în Fâșia Gaza de la începutul războiului dintre Israel și Hamas, inclusiv 1.756 de copii, a declarat Ministerul Sănătății din Gaza, controlat de Hamas.

Ministerul spune că alte 13.561 de persoane au fost rănite.

13:30

ONU salută redeschiderea punctului de trecere de la Rafah

Organizația Națiunilor Unite a salutat deschiderea punctului de trecere Rafah, permițând astfel ca ajutorul umanitar să ajungă în Gaza pentru prima dată de la începutul războiului dintre Israel și Hamas, transmite CNN.

Potrivit secretarului general adjunct al ONU pentru afaceri umanitare și coordonator al ajutorului de urgență, Martin Griffiths, „convoiul de 20 de camioane include provizii vitale furnizate de Semiluna Roșie egipteană și de Națiunile Unite, care au primit aprobarea de a traversa și de a fi primite de Semiluna Roșie palestiniană, cu sprijinul Națiunilor Unite”.

11:38

Punctul de trecere a frontierei de la Rafah a fost redeschis

Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a declarat că situația umanitară din Gaza este „sub control”. În cadrul unei conferințe de presă, reprezentanții IDF au continuat să-i îndemne pe locuitorii din Gaza să se deplaseze spre sud și au spus că ajutorul care vine de la granița cu Egiptul va fi direcționat acolo.

Conflictul dintre Israel și gruparea Hamas, care controlează Fâșia Gaza, continuă, iar negocierile privind un eventual armistițiu nu par să ducă la vreun rezultat în viitorul apropiat.

Forțele Armate ale Israelului spun că au efectuat raiduri aeriene împotriva mai multor ținte ale Hamas din Fâșia Gaza peste noapte.

Printre ținte se numără centre de comandă și diverse alte infrastructuri aparținând grupării teroriste, informează Times of Israel.

Armata a publicat imagini video cu loviturile din această noapte.

Între timp, Statele Unite transmit că „au primit informații” că punctul de trecere a frontierei Rafah dintre Fâșia Gaza și Egipt se va deschide sâmbătă dimineața.

„Dacă granița va fi deschisă, nu știm cât timp va rămâne deschisă pentru ca cetățenii străini să părăsească Gaza”, transmite Ambasada SUA la Ierusalim.

Ambasada avertizează asupra unui „mediu potențial haotic și dezordonat de ambele părți ale trecerii” și spune că cetățenii ar trebui să evalueze situația înainte de a se îndrepta spre graniță sau de a încerca să treacă spre și dinspre Egipt.

Mediatorii internaționali au lucrat la un acord pentru deschiderea graniței cu Egiptul pentru a permite intrarea ajutorului umanitar în Gaza și pentru a permite ca cetățenii străini să părăsească această regiune.

Mai multe avioane și camioane au adus ajutoare umanitare la Rafah în ultimele zile, dar până în prezent acest ajutor nu a fost livrat în Gaza, regiune care este supusă unor intense bombardamente din partea Forțelor Armate israeliene.

Tensiunile sunt în continuă creștere după ce, pe 7 octombrie, 2.500 de teroriști palestinieni au traversat granița în Israel din Fâșia Gaza pe uscat, aer și mare, asasinând aproximativ 1.400 de oameni și luând între 200 și 250 de ostatici. Totodată, Hamas a lansat numeroase atacuri aeriene asupra localităților din Israel.

Sursa foto: Profimedia

Andrei Văcaru
Andrei Văcaru a absolvit studiile de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în anul 2013, dar și un master în Comunicare mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?