Armata israeliană a anunţat, sâmbătă, că a găsit în Fâşia Gaza cadavre ale unor ostatici israelieni răpiţi de Hamas în cursul atacului terorist din 7 octombrie.
„Am efectuat câteva raiduri în Fâşia Gaza pentru a localiza ostatici şi persoane răpite”, a declarat locotenent-colonelul Peter Lerner, un purtător de cuvânt al armatei israeliene, în cadrul unui briefing la Ministerul de Externe.
Fără a oferi alte detalii, purtătorul de cuvânt a mai spus: „Am găsit şi localizat (…) cadavre ale unor israelieni care fuseseră răpiţi”.
Atacul executat de Hamas în 7 octombrie pe teritoriul israelian a făcut peste 1.300 de morţi, majoritatea civili, inclusiv copii.
Armata israeliană a confirmat sâmbătă că a identificat „peste 120 de civili” ţinuţi captivi în Gaza, unde Hamas a ameninţat că îi va executa. Sute de persoane rămân date dispărute, iar multe cadavre sunt în curs de identificare.
Bombardamentele israeliene din Fâşia Gaza ar fi dus la moartea a 2.200 oameni, majoritatea civili, printre care 724 de copii, potrivit autorităţilor locale.
Cel puţin cinci israelieni şi patru străini ţinuţi ostatici de Hamas în Fâşia Gaza au fost ucişi în represaliile israeliene din ultimele 24 de ore, a mai anunţat sâmbătă aripa militară a mişcării islamiste palestiniene.
Noile decese ridică la 22 numărul ostaticilor ucişi în raiduri de la începutul conflictului, în urmă cu o săptămână, potrivit Hamas.
Armata israeliană a lovit „mai multe mii” de ţinte în Gaza, a mai spus locotenent-colonelul Peter Lerner.