LIVE | Război în Ucraina. ZIUA 125: Zelenski: Peste 1.000 de persoane se aflau în centrul comercial din Kremenciuk, bombardat de ruși / Forţele ruse iau cu asalt oraşul Lisiceansk / Ucraina cere o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU

LIVE | Război în Ucraina. ZIUA 125: Zelenski: Peste 1.000 de persoane se aflau în centrul comercial din Kremenciuk, bombardat de ruși / Forţele ruse iau cu asalt oraşul Lisiceansk / Ucraina cere o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU
Sursa foto: Profimedia
Publicat: 28/06/2022, 08:47
Actualizat: 28/06/2022, 16:28

Este ziua a 125-a zi de la începutul războiului pe teritoriul ucrainean. În timpul atacului rusesc cu rachete asupra unui centru comercial din Kremenciuk, se aflau peste 1.000 de persoane la interior. Forţele armate ruse au bombardat luni mai multe regiuni din Ucraina. Iar Ucraina solicită o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU în urma atacurilor recente ale Rusiei.

UPDATE 13.05 Volodimir Zelenski a solicitat Statelor Unite să recunoască Rusia drept stat care sponsorizează terorismul

„În această dimineaţă, am cerut Statelor Unite să recunoască Rusia ca stat ce sponsorizează terorismul. O rezoluţie aferentă ar trebui să fie aprobată de Comitetul Senatului SUA, iar o decizia legală în acest sens ar putea fi adoptată de Departamentul de Stat”, a declarat Zelenski într-un mesaj video adresat populaţiei.

Cererea preşedintelui ucrainean vine după atacul cu rachete care a avut loc luni după-amiază împotriva unui centru comercial din oraşul Kremenciuk, regiunea Poltava.

UPDATE 12.27 Dmitri Medvedev, un nou avertisment: „Orice încercare de intruziune în Crimeea este o declaraţie de război împotriva ţării noastre”

Dmitri Medvedev, fost președintel al Rusiei și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate, a declarat că orice tip de intruziune în peninsula Crimeea din partea unei țări NATO ar putea echivala cu o declarație de război.

Mai mult, acesta a declarat că o astfel de acțiune ar echivala, practic, cu declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial.

„Pentru noi, Crimeea este parte a Rusiei. Şi asta înseamnă pentru totdeauna. Orice încercare de intruziune în Crimeea este o declaraţie de război împotriva ţării noastre. Şi dacă acest lucru este făcut de către un stat membru NATO, asta înseamnă conflict cu întreaga Alianţă Nord-Atlantică; un Al Treilea Război Mondial. O catastrofă completă”, a declarat Dmitri Medvedev.

UPDATE 10.00 Bilanț: Cel puţin 18 morţi în urma atacului asupra centrului comercial din orașul ucrainean Kremenciug

Un bombardament rusesc s-a soldat cu cel puţin 18 morţi, într-un centru comercial din Ucraina, anunţă marţi autorităţile locale, provocând un val de condamnări ale liderilor G7, reuniţi în Germania, care denunţă o ”crimă de război”, relatează AFP.

”Optspreze morţi… (Transmit) condoleanţele mele sincere familiilor şi rudelor. Salvatori continuă să acţioneze”, a anunţat marţi şeful interimar al administraţiei regionale Poltava, Dmitri Lunin, referindu-se la bombardamentul de la Kremenciug, un oraş situat la 330 kilometri sud-est de Kiev şi la peste 200 de kilometri de front.

Un bilanţ precedent al serviciilor de salvare anunţa, în noaptea de luni spre marţi, 16 morţi şi 59 de răniţi – dintre care 25 spitalizaţi. Acesta este ”unul dintre cele mai sfruntate acte teroriste din istoria europeană”, a denunţat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

UPDATE 08.45 Salvatorii caută supravieţuitori după ce rachete ruseşti au lovit mallul din Kremenciuk, Ucraina

Pompieri şi soldaţi caută supravieţuitori, marţi, în rămăşiţele mallului din Kremenciuk, centrul Ucrainei, după atacul cu rachete ruseşti care a dus la moartea a cel puţin 16 persoane şi care a fost condamnat de Naţiunile Unite şi de Occident, potrivit Reuters.

Peste 1.000 de persoane se aflau înăuntru când două rachete ruseşti au lovit mallul, a afirmat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. Cel puţin 16 oameni au fost ucişi şi 59 răniţi, au transmis serviciile de urgenţă din Ucraina.

Liderii G7, aflaţi la un summit în Germania, au declarat că atacul este „abominabil”.

„Preşedintele rus Putin şi cei responsabili vor da socoteală”, au afirmat aceştia într-o declaraţie comună postată pe Twitter de purtătorul de cuvânt al Guvernului german. Zelenski a afirmat, în mesajul său video de luni seară, că „nu a fost o lovitură accidentală, ci este un atact rusesc calculat, exact la acest centru comercial”.   El a spus că bilanţul morţilor ar putea să crească. Peste 40 de persoane au fost date dispărute, a transmis biroul procurorului general.

Consiliul de Securitate al ONU se va reuni marţi, la cererea Ucrainei, în urma atacului. Purtătorul de cuvânt al ONU Stephane Dujarric a declarat că atacul cu rachete este „deplorabil”.

UPDATE 08.30 Opt morţi la Lisiceansk, unde forţe ruse iau cu asalt oraşul, afirmă un oficial militar ucrainean

Cel puţin opt oameni au murit şi 42 au fost răniţi după ce o rachetă provenită dintr-un lansator de rachete multiple rusesc (MLRS) a lovit o mulţime care lua apă de la o cisternă, a afirmat luni Serghei Gaidai, şeful administraţiei militare regionale din Lugansk, citat de CNN.

„Azi la Lisiceansk, când populaţia civilă lua apă de la o cisternă, ruşii au tras spre o mulţime de oameni cu MLRS Hurricane”, a spus Gaidai. „Opt locuitori din Lisiceansk au murit, 21 de oameni au fost duşi la spital şi cinci au rămas la Lisiceansk după ce au primit îngrijiri medicale. 16 cetăţeni au fost evacuaţi la spitale din alte regiuni”, a adăugat el.

UPDATE 08.00 Ucraina solicită o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU în urma atacurilor recente ale Rusiei

Ucraina a solicitat o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite în urma atacurilor recente ale Rusiei împotriva unor ţinte civile, a afirmat preşedintele organizaţiei, relatează BBC.

Atacul cu rachete de la un centru comercial din oraşul Kremenciuk, în centrul ţării, ar urma să fie „tema principală” a reuniunii, potrivit unui purtător de cuvât al misiunii Albaniei, care deţine în prezent preşedinţia rotativă a Consiliului de Securitate.

De asemenea, „bombardamentele peste tot Kievul” de duminică, în timpul cărora a fost lovit un complex rezidenţial, vor fi discutate la reuniune, care este programată să aibă loc marţi seară.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Rusia ATACĂ România?! Putin nu mai blufează: România este o țintă militară
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată