Ziua 422 de război în Ucraina. Kievul se ocupă intens de crearea de noi unităţi militare în perspectiva lansării contraofensivei împotriva trupelor ruse care ocupă o parte din ţară, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său video de vineri seara.
„Pregătim în mod intens noi brigăzi şi unităţi care vor arăta pe front ceea ce au învăţat”, a afirmat preşedintele ucrainean, care şi-a înregistrat alocuţiunea zilnică la finalul reuniunii Comandamentului Suprem pe care îl convocase în cursul după-amiezii, scrie DPA şi Uatv.ua, potrivit Agerpres.
La această reuniune a Cartierului General al Înaltului Comandament Suprem au fost abordate aspecte legate de mobilizarea tuturor mijloacelor pentru eliberarea Ucrainei de sub ocupaţia rusă, a spus Volodimir Zelenski, înainte de revenirea la Kiev a ministrului apărării Oleksii Reznik de la întâlnirea Grupului de contact pentru Ucraina de la Ramstein (Germania).
„Fiecare în Ucraina trebuie să înţeleagă că principala sarcină a statului este ‘deocuparea’ teritoriilor noastre, a pământurilor noastre şi readucerea oamenilor noştri din captivitatea rusă. Resursele statului vor fi cheltuite în primul rând pentru aceasta”, a afirmat preşedintele ucrainean. „‘Prima linie a frontului este prioritatea numărul unu’, a subliniat el.
În acelaşi timp, Zelenski a mulţumit partenerilor occidentali reuniţi vineri în Germania, care au ajutat şi ajută Ucraina să se apere.”Le mulţumesc acelor parteneri a căror determinare este în deplină concordanţă cu situaţia reală şi cu nevoile de pe câmpul de luptă”, a spus el.
Ucraina luptă împotriva atacurilor forţelor ruse, care au ocupat zone din ţară, de aproape 14 luni şi este în mare măsură dependentă de sprijinul occidental în ceea ce priveşte aprovizionarea cu muniţie şi echipamente militare. Aliaţii occidentali ai Kievului s-au reunit vineri la baza aeriană americană din Ramstein, vestul Germaniei, pentru a discuta despre continuarea acestui ajutor.
Separat, Ministerul rus al Apărării declarase vineri, la Moscova, că trupele de asalt ruseşti luptau în partea de vest a oraşului Bahmut, ultima zonă a oraşului ucrainean asediat care mai este deţinută de forţele Kievului, potrivit Reuters.
Kievul a declarat că forţele ruse au făcut într-adevăr progrese în luptele înverşunate de la Bahmut, dar că situaţia este sub control.
„Deciziile sunt luate în funcţie de oportunitatea militară”, a transmis printr-o postare pe Telegram ministrul adjunct al apărării ucrainean Hanna Maliar, referindu-se probabil la decizia unei retrageri.
Asaltul ruşilor asupra Bahmut se bazează în mare măsură pe armata privată a grupului Wagner, al cărei patron Evgheni Prigojin şi-a exprimat vineri îngrijorarea cu privire la un posibil contraatac ucrainean.
„Astăzi, noi îi ucidem pe cei care au fost antrenaţi în Ucraina, dar cei care vor veni din Germania vor fi instruiţi în tehnologie”, a spus el într-o înregistrare audio postată pe Telegram, într-o referire aparentă la ucrainenii care vor fi instruiţi în Germania în utilizarea tancurilor Abrams furnizate de SUA.
„Occidentul le-a transmis (ucrainenilor) 230 de tancuri şi 1.500 de alte vehicule blindate. Şi acestea sunt suficiente pentru o opoziţie serioasă”, a spus Prigojin, care a apreciat că Ucraina îşi va declanşa contraofensiva când solul se va usca după ploile de primăvară.
Printre mercenarii ruși, care luptă pe frontul din Ucraina fac parte și numeroși deținuți din închisorile din Rusia. Ba mai mult, se estimează că 20 la sută dintre mercenarii recrutaţi dintre deţinuţii închisorilor din Rusia sunt seropozitivi.
Aceștia au ales să participe la luptele care i-ar putea ucide pe loc pentru că… linia frontului pare mai puţin riscantă decât închisoarea. Soldații spun spun că li se refuzau tratamentele eficiente înpotriva HIV, atunci când erau închiși, scrie The New York Times.
În momentul recrutării, deţinuţilor ruşi li s-au oferit graţieri, dar şi promisiunea că vor primi medicamente antivirale dacă acceptau să lupte.
Legătura dintre extrema dreaptă și extrema stângă a Germaniei este un obiectiv al Kremlinului, potrivit unor documente rusești citate de The Washington Post.
Când 13.000 de demonstranți s-au adunat la Poarta Brandenburg din Berlin pe data de 25 februarie pentru a cere încetarea livrărilor de arme către Ucraina, protestul a fost condus de Sahra Wagenknecht, deputată a partidului de extremă stânga Die Linke din Germania. Wagenknecht a criticat perspectiva ca tancurile germane, care urmează să fie livrate în curând în Ucraina, să poată fi folosite din nou pentru a trage în ”femei și bărbați ruși”.
Rusia l-a declarat vineri pe jurnalistul de investigaţii bulgar Christo Grozev, un critic de multă vreme al Kremlinului, „agent străin”, într-o utilizare rară a calificativului faţă de un non-rus, informează presa rusă.
Moscova a folosit frecvent această etichetă, care aminteşte de epoca stalinistă, împotriva criticilor Kremlinului.
Potrivit legii ruse, această clasificare poate fi aplicată unei persoane „indiferent de cetăţenia sa”, scrie AFP, preluat de Agerpres.
Dmitri Medvedev, fostul preşedinte rus, lansează în spațiul public noi amenințări, de data aceasta vizând Marea Britanie.
Reacția lui Dmitri Medvedev vine după sancțiunile impuse vineri de Marea Britanie împotriva a cinci cetățeni ruși. Astfel, Medvedev a numit Marea Britanie ”dușmanul etern” al Moscovei, potrivit Sky News.
Pe Telegram, fostul președinte rus a catalogat monarhia britanică drept ”degenerată” și i-a numit pe ultimii trei prim-miniștri ”creaturi foarte bizare”.