Prima pagină » Știri externe » Locul unde copiii sunt antrenați să-și ucidă părinții. „Când am scăpat, am simțit că am renăscut”

Locul unde copiii sunt antrenați să-și ucidă părinții. „Când am scăpat, am simțit că am renăscut”

Locul unde copiii sunt antrenați să-și ucidă părinții. „Când am scăpat, am simțit că am renăscut
Modul în care adepții Isis le spală creierul copiilor în cadrul auto-declaratului califat islamic a fost dezvăluit de un băiat care a reușit să evadeze. Acesta a povestit pentru CNN că i s-a spus, printre altele, că trebuie să își omoare părinții.

Nasir, în vârstă de 12 ani, le-a povestit celor de la CNN că el a fost unul dintre cei 60 de copii care erau antrenați să devină teroriști kamikaze în centrul din orașul Raqqa, considerat capitala grupului Isis. 

După ce a fost capturat, alături de alți băieți cu vârste care coboară până la cinci ani, adepții Isis care se ocupă de antrenamentele copiilor i-au spus lui Nasir că acolo este mai iubit decât în propria familie. 

„Cele mai înfricoșătoare momente pentru toți cei care eram captivi acolo se petreceau în timpul raidurilor aeriene. Ne duceau pe toți în tunele subterane ca să ne ascundem. Ne-au spus că americanii, cei lipsiți de credință, încearcă să ne omoare, în timp ce ei, luptătorii, ne iubesc. Ei au grijă de noi mai bine decât o fac părinții”, a povestit Nasir. 

„În timpul antrenamentelor ne spuneau că părinții noștri sunt lipsiți de credință și că prima noastră misiune este să ne întoarcem acasă și să îi ucidem”, a adăugat băiatul. 

Nasir a mai povestit că a fost obligat să apară într-unul dintre videoclipurile de propagandă ale Isis și că cei mai mici dintre băieți erau forțați să-și stăpânescă lacrimile în timp ce paticipau la demonstrații de atacuri kamikaze. 

Nasir a reușit să scape din „fabrica” de soldați minori și să ajungă într-o tabără de refugiați unde și-a regăsit familia. „Când am scăpat și mi-am revăzut mama, am simțit că am renăscut”, a spus băiatul.

Dezvăluirile lui Nasir vin după ce un militant Isis de doar 20 de ani și-a executat mama în public, acuzând-o că a renunțat la religia ei. 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Zilele în care nu se fac nunți în 2026 și 2027. Calendar ortodox complet
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
EXCLUSIV | Imagini SFÂȘIETOARE la mormântul Ștefaniei Szabo, în prag de Crăciun. Omagiul care îți rupe sufletul
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Ce practici au românii de Ignat: Tradiții, credințe și obiceiuri păstrate din vechime
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Cel mai nou și avansat portavion al Chinei a traversat Strâmtoarea Taiwanului