Londra, blocată de mii de oameni care au participat la o manifestație anti-Brexit
This browser does not support the video element.
Participanții la marșul „Uniți pentru Europa” au fluturat steaguri UE, au purtat pancarte anti-Brexit și au ținut un moment de reculegere în memoria victimelor atacului terorist de la Londra, relatează The Associated Press.
Manifestația are loc doar trei zile după atentatul de la Westminster, astfel că organizatorii au luat în considerare amânarea evenimentului, însă până la urmă au decis să-l țină așa cum era programat.
Într-un comunicat dat publicității de organizatori se afirmă că „nu vom fi intimidați. Vom fi uniți și solidari”.
Premierul britanic, Theresa May, va notifica oficial miercuri, 29 martie, UE că țara sa părăsește Blocul comunitar, Downing Street anunțând că aceasta va scrie o scrisoare celor 27 de state membre UE și că este de așteptat ca negocierile să înceapă apoi cât mai curând posibil.
Această inițiativă este luată la nouă luni după referendumul privind apartenența Marii Britanii la UE, atunci când 51,9% dintre cetățenii britanici au votat pentru ieșirea țării lor din Blocul Comunitar.