LONDRA. Un șofer a intrat cu mașina în porțile din Downing Street
Incident periculos la Londra, care a ridicat alerta de securitate în centrul capitalei Angliei. Un șofer a intrat cu mașina în porțile din Downing Street.
Adresa este locul cel mai bine păzit din Londra. La numărul 10, pe Downing Street, își are reședința premierul Marii Britanii.
Alertă de securitate în centrul Londrei
Autoritățile au arestat o persoană, sub suspiciunea de daune penale și conducere periculoasă. Mașina la al cărei volan se afla respectivul a intrat în plin în porțile din Downing Street, informează Poliția Metropolitană, citată de BBC.
Pe rețelele de socializare, imaginile filmate arată un vehicul care este izbit de porți și înconjurat de mai multe mașini de Poliție. Este alertă de securitate în centrul Londrei.
Poliția Metropolitană a anunțat următoarele: „În jurul orei 16:20, o mașină a intrat în coliziune cu porțile din Downing Street pe Whitehall. Ofițerii înarmați au arestat la fața locului un bărbat, fiind suspectat de daune penale și conducere periculoasă. Nu există rapoarte despre răniri. Anchetele sunt în desfășurare”.
Potrivit BBC, personalul guvernamental din zonă a fost informat să nu părăsească locația în care se află.
Polițiștii fac verificări în zonă, asta după ce mai întâi au cercetat în amănunt mașina.
Secțiuni mari din acest cartier au fost închise, traficul este deviat pe alte străzi, iar accesul cetățenilor, interzis.
Presa britanică informează că nicio persoană nu a fost rănită.
Cercetările sunt în desfășurare.